Dr. Bogdan Florea: „Oficial, în România, sunt înregistrate în jur de 120.000-130.000 persoane cu epilepsie, însă numărul real ar fi spre 300.000”

0
3857

Oficial, în România, sunt înregistrate în jur de 120.000-130.000 persoane cu epilepsie, însă numărul real ar fi spre 300.000 a menționat, luni, fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină în Epilepsie din România, dr. Bogdan Florea:

„Epilepsia nu are chip până când nu se întâmplă cuiva drag sau cuiva din familie. Din punctul meu de vedere, epilepsia este o afecţiune cumva mai înspre Cenuşăreasa pe portativul patologiei neurologice, este de multe ori lăsată după virgulă pentru că este cronofagă, mănâncă mult timp.

Este considerată o afecţiune mai mult legată de psihic, pe nedrept, decât neurologic. Şi pacienţii cu epilepsie nu spun că au epilepsie. Dovadă stă şi faptul că nu avem în România un registru naţional de epilepsie. Dovadă stă că oficial sunt 120.000-130.000 de persoane înregistrate cu epilepsie, dar de fapt numărul real este spre 300.000, deci cumva prevalenţă bolii este 1,52% din populaţia generală”, a declarat dr. Bogdan Florea, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş prilejuită de inaugurarea celui de-al 13-lea Centru de Epilepsie şi Monitorizare EEG la Secţia Clinică Neurologie II de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş.

Potrivit acestuia,în România nu există o statistică a prevalenţei epilepsiei, însă consideră că aceasta ar fi în jur de 2%:

„Noi, în România, nu ştim (câte cazuri există, n.r.) dar trăim pe proiecţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, câţi pacienţi sunt în populaţia generală cu epilepsie (…) Oficial sunt 130.000 şi nu pentru că sunt într-un registru, ci sunt deduşi din reţetele compensate şi gratuite care au serii cu tratament antiepileptic (…) Deci nu ştim, e foarte greu să lupţi împotriva a ceva care nu ştii (…) În plus, pacienţii ascund diagnosticul, ca să fie şi mai grea treaba”, a subliniat dr. Florea.

Centrul de Epilepsie şi Monitorizare EEG de la Târgu Mureş a fost dotat cu un aparat VideoEEG de mare performanţă, în valoare de peste 25.000 euro, pentru un diagnostic complet şi corect al pacienţilor din judeţul Mureş şi regiunile alăturate.

Alte 12 centre din reţeaua de telemedicină – din Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Bacău, Sibiu, Craiova, Timişoara, Braşov, Sebeş, Iaşi şi Miercurea Ciuc – sunt conectate atât între ele, cât şi cu centre universitare din ţară şi din străinătate (precum Montreal, Copenhaga sau Geneva).

Articolul precedentMinisterul Sănătății: 100 milioane euro pentru digitalizarea CNAS-PIAS
Articolul următorDouă spitale publice din Capită, fără apă caldă și căldură în această săptămână