Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unități sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, vor beneficia de noi investiții la nivelul infrastructurii medicale, informează CJ Cluj.

„Astfel, nu mai puțin de 2.445.110 de lei vor fi utilizați pentru finanțarea activităților de combatere a pandemiei COVID-19, dar și pentru a asigura buna funcționare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.

De asemenea, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va folosi suma de 260.000 de lei atât pentru finanțarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate publică, cât și pentru achiziționarea unei autoutilitare care să deservească instituția sanitară.

Investițiile au fost aprobate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Cluj de luni, 31 august 2020″, mai precizează sursa citată.