Doi pacienți români, tratați de COVID-19 în Danemarca şi Germania, repatriaţi după ce s-au vindecat

0
178

O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, marţi, din Baza 90 Transport Aerian, un zbor pentru repatrierea a două persoane vindecate de COVID-19, una din Aarhus (Danemarca) şi cealaltă din Hamburg (Germania), informează MApN.

Pacienţii au fost transferaţi, în stare gravă, în cele două ţări la începutul lunii noiembrie. Pe timpul zborului, echipa medicală care monitorizează pacienţii este formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian.

Aeronava va sosi în Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 18,30.

Articolul precedentGheorghiță, despre vaccinarea „la chiuvetă”: Nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea
Articolul următorCâte doze de vaccin Pfizer recepționează România în luna noiembrie