Doi ani de la primul caz de infectare în România: Peste 2,7 milioane de persoane care au trecut prin COVID-19 și peste 63.000 de decese

0
481

Pe 26 februarie 2020, în urmă cu doi ani, în România era anunțat primul caz de infectare cu noul coronavirus.

Acesta a fost înregistrat la un tânăr din județul Gorj, care a luat virusul după ce a intrat în contact cu un cetățean italian ce vizitase țara noastră, în perioada aceea.

”Suntem din păcate în situația să vă anunțăm că, în urma testării persoanelor din Gorj care au intrat în legătură cu cetățeanul italian, avem primul caz infectat cu COVID-19 de pe teritoriul României. Imediat ce va ajunge la București va intra în schema de tratament și sperăm să avem rezultate bune. Pacientul este în stare bună, nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alarmăm”, declara la acea vreme ministrul Sănătății de atunci, Victor Costache.

Tânărul Sergiu Sgurescu a fost transportat atunci cu izoleta de la domiciliul său până la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, unde a rămas internat până la vindecare.

De pe 26 februarie și până în prezent, România s-a confruntat cu pandemia și măsurile luate pentru combaterea acesteia, autorităţile începând să impună restricţii şi să ia măsuri de izolare și carantinare, iar pe 16 martie a fost instituită starea de urgenţă, până pe 14 mai, când starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă.

După aproximativ o lună de la depistarea primului caz de coronavirus în România, pe 22 martie, țara noastră avea să înregistreze și primul deces de COVID-19, pe 22 martie, la un pacient de 67 de ani, care avea comorbidităţi.

În cei doi ani de pandemie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.717.289 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 107.924 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Și asta în timp ce 2.430.275 de pacienți au fost declarați vindecați.

În același timp, 63.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Articolul precedentGCS: 8.974 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, de la ultima raportare
Articolul următorGCS: 7.191 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 101 decese