De câte zile de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu poate beneficia o persoană asigurată

0
206
Foto: doc.ro

Persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate beneficiază de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, acordate pe bază de recomandare, în funcție de starea de sănătate a acestora, potrivit Ghidului asiguratului, lansat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Pot recomanda servicii de îngrijiri medicale la domiciliu: medicii specialiști din ambulatoriu sau din spitale, la externarea asiguraţilor, şi medicii de familie, medici aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se recomandă pentru pacienții cu status de performanță ECOG3 (imobilizat 50% la pat sau fotoliu) sau ECOG4 (complet imobilizat la pat, dependent total de altă persoană pentru îngrijirea de bază).

Îngrijiri medicale la domiciliu

Cele mai uzuale servicii de îngrijiri medicale la domiciliu sunt: măsurarea parametrilor fiziologici (temperatură, puls, tensiune arterială etc.), administrarea medicamentelor, manevre terapeutice pentru evitarea complicațiilor vasculare și pulmonare, îngrijirea leziunilor, kinetoterapie.

Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de medicul care a făcut recomandarea, dar nu mai mult de 90 zile de îngrijiri în ultimele 11 luni, acordate  în mai multe etape (episoade de îngrijire). Un episod de îngrijire este de maxim 15 zile, respectiv maximum 30 de zile pentru situaţiile justificate medical de către medicul care face recomandarea.

Furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu acordă servicii conform unui plan de îngrijiri stabilit în conformitate cu recomandările făcute de către medicul prescriptor, inclusiv sâmbăta, duminica şi în timpul sărbătorilor legale. Planul de îngrijiri poate fi modificat numai cu avizul medicului care a emis recomandarea de îngrijiri medicale la domiciliu.

Îngrijiri paliative la domiciliu

Serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu se acordă asiguraților pe bază de recomandare, eliberată de medicii de familie, medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate, inclusiv medicii cu atestat de studii complementare în îngrijiri paliative, sau medicii specialiști din spital, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Cele mai uzuale servicii de îngrijiri paliative la domiciliu sunt: consultația, elaborarea planului interdisciplinar de tratament și îngrijire, evaluarea statusului funcţional şi a capacităţii de autoîngrijire, aplicarea şi Îngrijiri la domiciliu 26 monitorizarea tratamentului farmacologic, educarea şi informarea pacientului pentru auto-îngrijire, îngrijire terminală, consiliere psihologică specializată a pacientului şi familiei, kinetoterapie.

Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri paliative la domiciliu se stabileşte de medicul care a făcut recomandarea, dar nu mai mult de 90 zile de îngrijiri în ultimele 11 luni, acordate în mai multe etape (episoade de îngrijire). Un episod de îngrijire este de maximum 30 de zile.

Serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu se acordă conform unui plan de îngrijiri stabilit de către medicul cu atestat în îngrijiri paliative care îşi desfăşoară activitatea la furnizorul de îngrijiri paliative, în funcție de nevoile pacientului. Ritmicitatea acordării serviciilor de îngrijire paliativă la domiciliu se stabileşte pe baza protocolului de monitorizare, în funcţie de nevoile pacientului identificate de echipa de îngrijire paliativă. Planul de îngrijiri poate fi revizuit în funcţie de necesităţile pacientului.

Medicul cu atestat în îngrijiri paliative care îşi desfăşoară activitatea la furnizorul de îngrijiri paliative poate elibera prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, pentru controlul simptomelor pacientului.

Condiții referitoare la îngrijirile medicale și paliative la domiciliu

Un asigurat poate beneficia de 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu şi de 90 de zile de îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni. Numărul total de zile de îngrijiri medicale şi îngrijiri paliative la domiciliu nu poate fi mai mare de 180 de zile, în ultimele 11 luni.

Recomandarea pentru îngrijiri medicale la domiciliu sau îngrijiri paliative la domiciliu se eliberează în 2 exemplare, din care un exemplar rămâne la medic, iar al doilea exemplar va fi înmânat asiguratului, care îl va prezenta în original la casa de asigurări pentru a certifica încadrarea în numărul de zile de îngrijiri de care acesta poate beneficia. Casa de asigurări de sănătate, la momentul prezentării recomandării, va înmâna asiguratului sau reprezentantului legal al acestuia şi lista furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu sau de îngrijiri paliative la domiciliu cu care se află în relaţie contractuală, împreună cu datele de contact ale acestora.

Pentru ca asiguratul să beneficieze de îngrijiri la domiciliu gratuite, aceste servicii trebuie să fie acordate de un furnizor aflat în contract cu casa de asigurări de sănătate.

Articolul precedentGCS: 153 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 49 de pacienți
Articolul următorCare este valabilitatea prescripțiilor electronice, în funcție de tipul afecțiunilor?