Cursuri de oncologie medicală pentru studenții la medicină din anii 4 și 5 din orice țară

0
3106
Societatea Europeană de Oncologie Medicală anunță organizarea cursurilor de oncologie medicală pentru studenții la medicină din anii 4 și 5 de studii, din întreaga lume.
Cursurile vor avea o durată de patru zile și se vor desfășura anul acesta, în perioada 19-23 iulie, la Valencia, în Spania, respectiv în 2-6 septembrie, la Napoli, în Italia.
Înscrierile online sunt deschise până la data de 15 aprilie: sunt disponibile 60 de locuri, iar studenții selectați vor beneficia de înscriere și cazare gratuite, precum și de o bursă de călătorie.
„Aceste cursuri își propun, pe de o parte, să ofere o perspectivă asupra oncologiei medicale și să prezinte cazuri clinice cu o abordare multidisciplinară. Pe de altă parte, scopul acestora este să inițieze un dialog cu studenții, care să contribuie la educația și experiențele de învățare ale acestora” – se precizează pe pagina de Facebook a Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Pentru mai multe detalii și înscrieri, accesați ACEST link.
Articolul precedentRomânia, pe podiumul UE… la numărul de mame minore
Articolul următorProiect de ordonanță privind asistența medicală operațională