Curs pentru medici, la Suceava: Diabetul zaharatsi complicatiile lui

0
364

250 de medici din specialitatile diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, cardiologie, medicina interna, nefrologie, neurologie, dermatologie, pediatrie, endocrinologie, reumatologie, chirurgie, pneumologie si medicina de familie au participat la Suceava la primul curs organizat in anul 2019 de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (SRDNBM).

Tematica generala – „Diabetul zaharat si complicatiile lui, ucigasii silentiosi ai omenirii” – a adus in prim-plan provocarile in managementul clinic al diabetului zaharat. Un accent deosebit a fost pus pe complicatiile asociate boli, cele care provoaca o rata ridicata de mortalitate la nivel global.

Prof. dr. Romulus Timar, presedintele SRDNBM, a transmis un mesaj de multumire si a vorbit despre scopul si rezultatele deosebite inregistrate la aceasta manifestare. „Sunt onorat de numarul atat de mare de participanti prezenti la Suceava la acest eveniment. Acest lucru arata interesul larg acordat de medicii din aceasta regiune in privinta temelor sustinute in cadrul evenimentului. De asemenea, este foarte important ca in sala au fost multi specialisti din diabet, am avut medici din specialitati conexe pentru ca unul dintre obiectivele societatii prin organizarea acestor cursuri se refera la abordarea pluridisciplinara. Probabil, cursul de diabet de la Suceava a fost una dintre cele mai bune manifestari organizate de SRDNBM in ultimii ani.”

La randul sau, dr. Gabriela Creteanu, coordonatoarea Centrului judetean de diabet Suceava, a afirmat: „in calitate de organizator local, sunt bucuroasa ca primul curs al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din 2019 a fost organizat la Suceava. Consider ca temele dezbatute ii vor ajuta pe participanti in abordarea clinica a persoanelor cu diabet pe care le trateaza. in programul stiintific, s-au regasit teme de real interes, informatii noi, relevante pentru dezvoltarea partii clinice a participantilor. Printre temele abordate s-au numarat: importanta controlului glicemic la persoanele cu diabet zaharat de tip 2; boala renala diabetica – screening, diagnostic si optiuni terapeutice; beneficiile cardiovasculare ale chirurgiei metabolice; managementul neuropatiei diabetice; diabetul zaharat si sarcina; impactul medicatiei antidiabetice asupra riscului cardiovascular”.

Vasile Rimbu, managerul Spitalului Judetean de Urgenta „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a vorbit in deschiderea Cursului SRDNBM. „Sunt prezenti aici cei mai importanti lideri din diabetologia romaneasca si, de ce nu, din cea europeana si mondiala, care garanteaza tinuta, calitatea si valoarea academica a primei editii din 2019 a cursurilor Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Iata ca diabetul zaharat nu mai este boala domneasca de alta data. Ea are o amploare extraordinara, cu consecinte deosebite.” Totodata, acesta a adaugat ca prezenta atat de mare la acest prim curs al SRDNBM constituie o „recunoastere a activitatii Centrului de diabet de la Suceava, cu care ne mandrim ca face parte din structura spitalului judetean si, in acelasi timp, o recunoastere a aportului si felului in care a activat intr-o perioada destul de consistenta dr. Gabriela Creteanu, careia i se datoreaza infiintarea acestui centru si care conduce cu un profesionalism deosebit si sectia de diabet”.

Cursul SRDNBM de la Suceava face parte din platforma-program „O noua perspectiva” a SRDNBM, care si-a propus abordarea la 360° a problematicii diabetului, axata pe cresterea calitatii ingrijirii persoanelor cu diabet, prevenirea complicatiilor, implementarea de proiecte complexe de educatie medicala continua, proiecte dedicate sustinerii dezvoltarii profesionale a tinerilor medici diabetologi si sprijinirea dezvoltarii cercetarii stiintifice in domeniu.

Managementul evenimentului a fost asigurat de catre Sanatatea Press Group.

SanatateaTV.ro este partener media al Cursurilor SRDNBM.

Articolul precedentCat de usor este, de fapt, sa-ti monitorizezi dieta zilnic?
Articolul următorCombinatiile medicamentoase cu potentiale riscuri, frecvente la pacientii externati din departamentele de urgenta