Cum s-a protejat Tătaru de coronavirus: La întoarcerea din teritoriu făceam nebulizări, dezinfectări, băi

0
35

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat cum a reuşit să nu se infecteze cu noul coronavirus în timpul vizitelor pe care le-a făcut în spitalele din ţară.

„Anumite momente nu le uiți așa ușor. Dinainte de a pleca la Suceava, aveam cazuri în Parlament, cazuri în minister, deși eu n-am fost contact direct cu nicio persoană. A fost și o decizie a premierului ca tot aparatul Guvernului să lucreze ca o autoizolare impusă, la minister sau de acasă. Am ales să lucrez într-o locație care avea și o cameră liberă, unde puteam face și acele nebulizări sau dezinfectări. (Eram dezinfectat, n.red.) în măsura în care veneam din focare. Au urmat zile când am lucrat de acasă”, a spus Nelu Tătaru, în cadrul unei emisiuni TV.

Ministrul Sănătăţii a spus că a fost în focarele de coronavirus, luându-şi măsuri minime de precauţie.

Ad in title

„Dacă eu, ca ministru al Sănătății, nu dădeam un exemplu sau un semnal de luptă, cred că lumea ar fi judecat altfel momentul. Am fost în aceste focare, luându-mi măsuri de precauție minime, o mască și păstrând distanța. Mănușile erau omniprezente și în fiecare seară, la fiecare întoarcere a mea din teritoriu urmam anumite proceduri, nebulizări, dezinfectări, băi. Poate lumea nu știe sau nu își închipuie ce însemna să faci în fiecare seară acest lucru, acasă, unde stăteam în izolare”, a mai spus ministrul.

Ministrul Nelu Tătaru a explicat, în cadrul aceleiaşi emisiune, cum se realiza procedura de dezinfectare.

„Veneau echipe care dezinfectau, mă dezbrăcam, puneam toate hainele într-o cameră goală, începea nebulizarea, eram dezinfectat inclusiv eu, făceam baia, urma o oră sau două, că nu era etanșeitate, în care respirai un aer, în care seară de seară te gândeai ce faci a doua zi, dar nu te gândeai la expunere decât prin precauțiile pe care le luai. Și asta se întâmpla în fiecare seară, pentru că plecam în fiecare zi”, a povestit ministrul Nelu Tătaru.

Articolul precedentTătaru, despre un al doilea val al epidemiei de coronavirus: Trebuie luate măsurile de pregătire necesare
Articolul următorMinistrul Sănătăţii afirmă că vaccinarea anti-COVID nu va putea fi introdusă obligatoriu