Cum pot evita persoanele cu probleme cardiovasculare riscurile provocate de caniculă

0
548

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi alerte de cod portocaliu şi galben de furtuni şi caniculă; astfel, un cod portocaliu de instabilitate atmosferică intră în vigoare astăzi, de la orele 15.00, și va fi valabil până vineri dimineață la ora 08.00.

Conform meteorologilor, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării, urmând ca vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) să persiste îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; de asemenea, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 grade Celsius iar valul de căldură va persista și săptămâna viitoare ceea ce îi determină pe medici să avertizeze populația asupra riscurilor provocate de temperaturile caniculare.

Şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, prof. Florin Mitu, menționează, citat de Agerpres, că temperaturile ridicate pot afecta în special persoanele cu probleme cardiovasculare, motiv pentru care recomandă limitarea plimbărilor concomitent cu o bună hidratare a organismului.

Care sunt momentele cele mai adecvate plimbărilor în zilele caniculare

Medicul recomandă deplasarea în exterior în perioadele mai răcoroase, la primele ore ale dimineţii sau seara, iar în orele cu temperaturi crescute este indicată evitarea expunerii directe la soare și alternarea deplasării cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat, precum magazinele; românii sunt sfătuiţi să poarte haine lejere, subţiri, deschise la culoare, să se protejeze cu pălării, creme cu protecție UV şi ochelari de soare.

„Canicula are efecte negative pentru organism atunci când există desigur şi comorbidităţi, mai ales boli cardiovasculare. În general, temperaturi la peste 36 – 38 grade Celsius determină de multe ori, pe lângă modificările pe care le ştim, insolaţia, (…) dar şi o stare de deshidratare care poate să accentueze tulburări de ritm, să determine palpitaţii pe care le pot simţi anumite persoane cu boli cardiovasculare, să modifice valorile tensiunii arteriale, iar prin vasodilataţie poate să determinate scăderi, dar uneori chiar şi creşteri de tensiune”, a precizat pentru sursa citată prof. univ. dr. Florin Mitu.

Alcoolul, băuturile carbogazoase și grăsimile ar trebui evitate

Potrivit cardiologului amintit, în zilele cu temperaturi foarte ridicate, este nevoie de o hidratare adecvată bazată pe apă, ceaiuri, fructe, legume sau iaurt și trebuie evitat consumul de alcool, sucuri, băuturi carbogazoase sau grăsimi:

„Pe lângă cei doi litri de apă de care ştim, trebuie suplimentat cu lichide, mai ales în cazul persoanelor care sunt nevoite să se expună la astfel de temperaturi. Dar cel mai simplu ar fi să evităm, dacă se poate, expunerea la soare în orele în care temperaturile sunt ridicate şi prezintă un risc major pentru sănătate.

Mă refer la orele 11.00, până pe la 15 – 16.00, când sunt temperaturi foarte ridicate. Desigur, în această perioadă trebuie să stăm la temperaturi mai răcoroase, în special în casă, mai ales dacă sunt persoane cu boli cardiovasculare. Dacă există posibilitatea, este bine să suplimentăm cu aer condiţionat sau ventilator care să ne aducă un pic de răcoare”, sfătuiește specialistul.

Riscul de afecţiuni cardiovasculare, foarte crescut în această perioadă caniculară

„Trebuie să evităm să ajungem în astfel de situaţii prin evitarea mersului prin temperaturi extreme şi mai ales printr-o hidratare cât mai bună în această perioadă. Este importantă evitarea băuturilor alcoolice, a băuturilor energizante. La fel de importantă este hidratarea cu apă plată, mai ales în cazul hipertensivilor, pentru că sărurile din apa minerală poate să mai modifice tensiunea arterială.

La persoanele cu hipertensiune, cu boli cardiovasculare, cu infarct în antecedentele medicale, cu accidente vasculare, de preferat este să ieşim din casă fie la primele ore ale dimineţii, fie mai pe seară, când temperaturile sunt mai acceptabile”, a declarat Florin Mitu, conform Agerpres.

Articolul precedentPrimele emoții ale viitoarei profesii: Practica sanitară la spitalul CFR din Timișoara
Articolul următor„Solidaritatea Sanitară”, după discuțiile cu Ministerul: „În sens concret, nu s-a obținut nimic” dar „procedural, am obținut începerea negocierilor”