Cseke Attila: Unul dintre deziderate este menținerea deschisă a spitalelor cu fluxuri COVID și non-COVID

0
413

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că unul dintre  deziderate este menținerea deschisă a spitalelor cu fluxuri COVID și non-COVID.

De asemenea, Attila a mai precizat că joi va avea discuții cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu privire la începerea anului școlar și la campaniile de vaccinare care urmează să se desfășoare în unitățile de învățământ.

”Menținerea deschisă a spitalelor cu fluxuri COVID și non-COVID. Acesta este unul dintre cele mai importante deziderate, aceea de a asigura această capacitate instituțională. Pe de altă parte, suntem la începutul anului școlar și aici ctegoric o să am discuții, chiar astăzi, cu ministrul Educației pentru că aici și Ordinul este comun, dar și reglemetările sunt comune, iar scopul nostru este de a asigura menținerea prezenței fizice a elevilor. Sigur, în anumite condiții. De asemenea, începe campania de vaccinare în unitățile de învățământ în 13 septembrie și apoi în învățământul universitar și îndemn atât părinții, pentru copii, fiind vorba de un consimțământ al părintelui obligatoriu pentru vaccinarea copiilor, dar și cadrele din aceste unități de învățământ să se vaccineze. Vaccinul este sigur, este singura metodă de a ne apăra de această pandemie”, a declarat ministrul interimar al Sănătății în cadrul unor declarații de presă.

Articolul precedentOMS face apel din nou ca cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 să nu fie administrată
Articolul următorPatriarhul Daniel: Pandemia actuală a afectat în mod direct educaţia copiilor şi a tinerilor