Cseke Attila: Proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE va fi introdus în Guvern

0
100

Ministerul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, referitor la proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE, pentru anumite categorii profesionale că este o măsură necesară în această perioadă, care se aplică în starea de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern și apoi prezentat în Parlament.

„De asemenea, după cum ați văzut, ieri, Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personalul din IGSU și Inspectoratul General de Aviație, și pentru personalul din laboratoarele medicale. Este o măsură necesară în această perioadă, este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern și cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. Practic, pentru personalul medical sunt trei posibilități. Dacă sunt vaccinați cu schema completă, este o situație. Cea de-a doua dacă au trecut prin boală și sunt între perioada între 15 și 180 de zile de la sfârșitul bolii, respectiv dacă se testează cu test rapid antigen sau cu test PCR este cea de-a treia situație. Proiectul de lege prevede, în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată și nici nu a trecut prin boală, trebuie să prezinte conducătorului unității, respectiv unității medicale, fie că vorbim de public, fie că vorbim de privat, aceste teste”, a declarat ministerul Sănătății.

Referitor la testarea personalului care refuză vaccinarea anti-COVID-19, ministrul a spus că testele se fac pe cheltuiala proprie.

„Testele se fac pe cheltuiala proprie, statul pune la dispoziție în mod gratuit vaccinul, există această posibilitate. Vreau să vă reamintesc că 70% din medicii din unitățile sanitare din România sunt vaccinați și le mulțumesc pentru acest lucru. În cazul în care nu se prezintă, avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală și nu se testează, va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc și încetarea contractului de muncă. De asemenea, proiectul de lege prevede și sancțiuni care se aplică conducătorului unității sanitare în cazul în care nu respectă prevederea acestei legi”, a afirmat ministrul interimar.

Articolul precedentAndrei Baciu, despre câte persoane s-au programat până acum pentru a treia doză de vaccin anti-COVID
Articolul următorMinistrul interimar al Sănătăţii a primit a treia doză de vaccin anti-COVID