Crucea Roșie Română, la ceas aniversar: 147 ani de activitate

În fiecare an, la data de 4 iulie este marcată Ziua Crucii Roşii Române, amintind de momentul la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România, organizație recunoscută de Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) are un caracter umanitar, fiind membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţa umanitară în caz de dezastre sau să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Conform Legii SNCRR nr. 139/1995 art. 1 şi statutului său, Crucea Roşie Română (CRR) este persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial; Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este singura organizaţie umanitară din ţară care, în conformitate cu Legea 139/1995 modificată şi completată de Legea nr. 524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protecţia civilă, HG 557 din 2016, are atribuţii clare ca auxiliară a autorităţilor publice, mai ales în domeniul prevenirii şi intervenţiei în caz de dezastre.

Prin organizarea, resursele umane şi logistice, CRR poate asigura ajutor umanitar și medical încă din primele ore de la producerea unui dezastru, prin organizarea unor tabere de sinistraţi, înfiinţarea de puncte de triaj ori de acordare a primului ajutor de bază.

Primul preşedinte al CRR, prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897)

Printre semnatarii actului de înfiinţare a CRR, în 1876, se regăseau personalităţi importante ale vremii – Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila iar primul sediu al organizației se afla într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti. În 1919, SNCRR adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie iar, din 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Ulterior, principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii din 1965, de la Viena, reactualizate în 1985, au stat la baza activităţii SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

În timpul Războiul de Independenţă (1877-1878), Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie, a înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară iar între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate; în 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital-şcoală cu zece paturi – relatează Agerpres, menționând că în timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roşii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară.

De amintit este implicarea directă a Reginei Maria în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor; ulterior, CRR a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, dar şi invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război.

Între 1930 şi 1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcţionării şcolii de infirmiere voluntare

Numărul filialelor a crescut de la 84 în 1926, la 100 în 1938, concomitent cu numărul membrilor, în aceeaşi perioadă, de la 18.000 la 30.000. În 1940, în urma ultimatumului URSS, a Dictatului de la Viena şi a Tratatului cu Bulgaria, România a pierdut o parte din teritoriile sale, iar Crucea Roşie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiaţi. Tot atunci, la 25 iunie, prin Convenţia de la Geneva din 1929 care reglementa situaţia aviaţiei sanitare aflată sub emblema Crucii Roşii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariţia Escadrilei Albe a Crucii Roşii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor dar, după ocuparea României de tancurile rusești și instaurarea dictaturii comuniste, CRR şi-a pierdut autonomia până în 1995, când a fost adoptată şi promulgată Legea nr. 139 privind activitatea Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române ce recunoaşte organizaţia ca persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, bazată voluntariat.

Din 2003, prin adoptarea unui nou statut, s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ şi prin derularea unui program de dezvoltare organizaţională cu sprijinul Federaţiei Internaţionale şi al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, s-a mai făcut un pas în direcţia alinierii la standardele internaţionale actuale.

Mesajul conducerii CRR la aniversarea celor 147 ani

Actualul preşedinte al Crucii Roşii Române este Camelia Şucu, aleasă în această funcţie la 27 mai 2023, pentru un mandat de patru ani:

„𝑆𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐶𝑟𝑢𝑐𝑒 𝑅𝑜𝑠̦𝑖𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑜𝑓𝑒𝑟 𝑐𝑎 𝑒𝑥𝑒𝑚𝑝𝑙𝑢 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑠𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑠𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙-𝑎𝑡̦𝑖 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡 𝑙𝑎 𝑐𝑟𝑖𝑧𝑒𝑙𝑒 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒. 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢, 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐬̦𝐢𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆!” – a transmis, la rândul său, Natia Loladze, vicepreședintele Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Anul trecut, CRR a lansat Apelul umanitar pentru susținerea poporul ucrainean, sub sloganul „Umanitatea nu are graniţe” concomitent cu un program de susţinere şi asistenţă financiară pentru refugiaţii în România, intervenind de urgenţă cu resurse materiale, umane, financiare şi logistice pentru a ajuta populaţia civilă care ajunge pe teritoriul României, dar şi pentru ajutorarea civililor aflaţi în nevoie în țara vecină.