Crucea Roşie Română a donat, miercuri, un aparat mobil de ventilaţie pulmonară în valoare de peste 200.000 lei pentru secţia de terapie intensivă, care va deservi pacienţii internaţi în Unitatea de Suport Medical COVID-19 din campusul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

„Un astfel de aparat era necesar la Târgu Mureş, întrucât mulţi pacienţi au nevoie de ventilaţie artificială, iar un ventilator modern poate uşura atât munca personalului medical, cât mai ales poate salva zeci de vieţi. Încă de la începutul pandemiei, voluntarii Crucii Roşii din judeţul Mureş au venit în sprijinul celor mai vulnerabile persoane, fiind mereu în prima linie a asistenţei umanitare. Le mulţumesc lor, le mulţumesc donatorilor şi tuturor celor care ne-au fost şi ne sunt în continuare alături. Echipamentul medical donat are valoarea de 214.191 lei şi face parte dintr-o donaţie de 400.000 euro oferită de Fundaţia Orange în cadrul Campaniei Naţionale #RomaniaSalveazăRomania derulată de Crucea Roşie Română în sprijinul spitalelor şi a pacienţilor afectaţi de COVID-19”, a declarat Magda Bercea, directorul Filialei Mureş a Crucii Roşii Române.

Magda Bercea a precizat că au fost foarte multe donaţii în această perioadă. Prin campania #RomaniaSalveazăRomania s-au adunat 7 milioane de euro, iar donaţia făcută Unităţii de Suport Medical COVID-19 de la Târgu Mureş face parte din cele opt ventilatoare care au fost achiziţionate de Fundaţia Orange România.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, doctorul Claudiu Puiac, în subordinea căruia se află Unitatea de Suport Medical COVID-19, a precizat că la Târgu Mureş sunt internaţi şase pacienţi, din mai multe judeţe ale ţării în care a fost depăşită capacitatea de tratament, dintre care patru sunt ventilaţi mecanic.

La începutul acestei luni, Unitatea de Suport Medical COVID-19, construită în timp record prin reamenajarea sălii polivalente Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, a primit primii pacienţi, scrie Agerpres.