Criza rezidentiatului, la un pas de rezolvare

0
442

Criza rezidentiatului, la un pas de rezolvare. Aceasta dupa ce legea privind examenul de rezidentiat s-a publicat in Monitorul Oficial, la scurt timp dupa ce a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis. 

Astfel, examenul poate sa aiba loc pe 8 decembrie. 

Marti, deputatii au aprobat in unanimitate proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Saptamana trecuta, acesta a fost aprobat de Senat.

Actul normativ prevede, ”prin derogare, concursul national pentru admiterea in rezidentiatul pe locuri si pe posturi se organizeaza in temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii pentru anul 2019 si se poate desfasura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sanatatii si institutiile de invatamant superior publice acreditate care au facultati de medicina, medicina dentara si farmacie”.

Mai exact, alesii au eliminat necesitatea semnaturii ministrului Educatiei, in conditiile in care, in Guvernul actual acesta nu exista – ceea ce si a dus la blocaj. Ordinele necesare pentru organizarea si desfasurarea examenului vor putea fi semnate numai de ministrul Sanatatii, indiferent daca acesta este demis sau interimar.

De asemenea, actul prevede ca ”cifra de scolarizare pentru rezidentiat este cel putin egala cu numarul de locuri reprezentand totalul absolventilor de medicina, medicina dentara si farmacie cu diploma de licenta din promotia anului in curs, cumulat cu numarul de posturi, conform art. 18, stabilita prin ordin al ministrului Sanatatii. in cazul in care numarul candidatilor care promoveaza examenul de rezidentiat este mai mare decat cifra de scolarizare initial anuntata, aceasta se va suplimenta pana la repartitia candidatilor, astfel incat toti candidatii promovati sa poata accesa un loc sau un post de rezidentiat. Ministerul Finantelor Publice asigura resursele financiare necesare scolarizarii prin rezidentiat la nivelul cifrelor de scolarizare aprobate”.

in plus, medicii rezidenti care nu isi iau examenul, dar care au finalizat toate stagiile, pot sa ramana in sistemul sanitar pana la trei ani, daca sunt angajati de un spital, rezolvandu-se astfel deficitul de medici din unele spitale sau specializari.

 

Articolul precedent(P) Biofactorii și beneficiile lor pentru sănătate
Articolul următorBorcean: Colegiul Medicilor este institutia tuturor medicilor, nu a medicilor pe categorii profesionale