Prof. dr. Alexandru Rafila, despre o eventuală creștere a cazurilor COVID-19 în ianuarie

0
140

Prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat după audierea în Parlament pentru funcția de ministru al Sănătății, că este de așteptat ca la jumătatea lunii ianuarie 2022 să apară o creștere a numărului de cazuri COVID-19 și că rămâne de văzut cum va fi această creștere.

”Este posibil ca la jumătatea lunii ianuarie să existe o creștere având în vedere că întotdeauna se intensifică contactele și circulația oamenilor în perioada sărbătorilor. Deci, e posibil ca după sărbători, la un interval de 10-15 zile, să ne așteptăm la o creștere. Rămâne de văzut dacă această creștere este una constantă, cum s-a întâmplat în vară, sau este o creștere temporară. În vară, și am spus de mai multe ori lucrul acesta, creșterea a început în 5 iulie, când erau 30-40 de cazuri pe zi, și nu s-a luat absolut nicio măsură până când am ajuns la cifre care nu mai puteau fi controlate”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila.

Totodată, prof. dr. Alexandru Rafila a mai precizat că trebuie luate încă de acum măsuri pentru a preveni un eventual val cinci al pandemiei sever, printre care ”creșterea accesului la testare, accesul la servicii de ambulatoriu, încurajarea populației să se prezinte cât mai repede la medic pentru că este o măsură protectivă nu este o măsură represivă”.

De altfel, medicul a subliniat și faptul că discursul în ceea ce privește vaccinarea ar trebui schimbat astfel încât să nu mai existe această ”falie între vaccinați și nevaccinați” și să se ia măsuri prin care să se crească nivelul de încredere al populației în sistemul de sănătate.

”Trebuie schimbat foarte mult discursul și această polarizare din societate care a produs această falie între vaccinați și nevaccinați. Sunt lucruri absolut incredibile și discriminatorii care se petrec, oamenii nu mai înțeleg de fapt despre ce este vorba și cred că încrederea în sistemul de sănătate trebuie câștigată rapid încât oamenii să se prezinte cât mai repede la medic”, a mai spus prof. dr. Rafila.

 

Articolul precedentAudieri în Parlament: Prof. dr. Alexandru Rafila, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Sănătății
Articolul următorProf. dr. Alexandru Rafila: Se pot găsi soluții ca Institutul Cantacuzino să participe la controlul pandemiei