COVID-19 și afectarea organismului pe termen lung

Cele mai multe persoane infectate cu noul coronavirus continuă să prezinte stări de epuizare, probleme de tip cognitiv, precum și alte simptome de lungă durată chiar dacă s-au vindecat de COVID-19.

Până în acest moment, specialiștii nu cunosc cu exactitate cauzele acestui long-COVID. Însă, noile cercetări încep să ofere informații cu privire la impactul pe care boala îl are asupra organismului și de ce poate lasă atât de multe sechele, potrivit The New York Times.

Potrivit specialiștilor, long-COVID este diferită de alte afecțiuni, fiind o boală cronică cu o mare varietate de simptome. Pentru multe dintre acestea testele convenționale de laborator nu găsesc o explicație.

Studiile au arătat că aproximativ 10% până la 30% dintre persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 pot dezvolta simptome pe termen lung.

Deși încă se caută încă răspunsuri cu privire la faptul că unele persoane dezvoltă long-COVID și altele nu, cercetările au identificat patru potențiali factori care ar putea mări riscul de long-COVID:

• Niveluri ridicate de ARN viral la începutul unei infecții
• Prezența anumitor autoanticorpi
• Reactivitatea virusului Epstein-Barr
• Apariția diabetului de tip 2

Sistemul imunitar perturbat în long-COVID

Cercetătorii au atras atenția că pacienții cu long-COVID par să aibă un sisem imunitar perturbat comparativ cu persoanele care au avut COVID-19 și s-au recuperat complet. Concluzia la care au ajuns mulți cercetători este aceea că disfuncția imună cronică după o infecție cu noul coronavirus poate declanșa un lanț de simptome în tot organismul, mai scrie The New York Times.

O altă concluzie arată că virusul se răspândește pe scară largă în timpul unei infecții inițiale și că materialul genetic viral poate rămâne în țesuturi (intestine, ganglioni limfatici și alte tipuri de țesuturi) timp de mai multe luni.

Studiile care se află în desfășurare încearcă să determine dacă aceste rezervoare virale provoacă inflamație în țesuturile din jur, fapt care ar putea genera ceea ce numim ceața creierului, probleme gastrointestinale și alte simptome.

Cercetătorii au găsit, de asemenea, dovezi că boala COVID-19 poate declanșa un răspuns autoimun de durată și dăunător. Studiile au indicat niveluri surprinzător de ridicate de autoanticorpi, care atacă în mod eronat țesuturile pacientului, la multe luni după o infecție inițială. O a treia posibilitate este ca infecția virală inițială să declanșeze inflamația cronică, posibil prin reactivarea altor virusuri din corpul pacientului, care sunt în mod normal latente. Reactivarea virusului Epstein-Barr, care infectează majoritatea oamenilor când sunt tineri, ar putea ajuta la o predicție în ceea ce privește dezvoltarea long-COVID de către o persoană, a arătat un alt studiu.

”În lumea complicată a sistemului imunitar, aceste explicații pot coexista. Și la fel cum diverși pacienți cu long-COVID pot avea simptome diferite, ei pot avea, de asemenea, diferite probleme imunitare. Identificarea problemelor care sunt centrale pentru boala fiecărui pacient va fi critică pentru ghidarea tratamentului”, a spus dr. Akiko Iwasaki, imunolog la Yale, citat de The New York Times.

”De exemplu, un pacient cu autoanticorpi ar putea beneficia de medicamente imunosupresoare, în timp ce un pacient cu rămășițe de virus COVID ar trebui să primească antivirale”, a mai spus dr. Iwasaki.

”În funcție de ceea ce are fiecare persoană, tratamentul ar fi destul de diferit.”, a adăugat acesta.

Sistemul circulator, afectat de COVID-19

Studiile inițiale sugerează că disfuncția sistemului circulator ar putea afecta fluxul de oxigen către mușchi și alte țesuturi, limitând capacitatea aerobă și provocând oboseală severă. Într-un studiu, pacienții cu simptome de long-COVID au avut răspunsuri neașteptate la mersul pe bicicletă. În ciuda faptului că au inima și plămâni aparent normali, mușchii lor au fost capabili să extragă doar o parte din cantitatea normală de oxigen din vasele de sânge mici în timp ce pedalau, reducându-și semnificativ capacitatea de efort. O posibilă cauză ar putea fi inflamația cronică, care poate deteriora fibrele nervoase ce ajută la controlul circulației, o afecțiune numită neuropatie cu fibre mici. Fibrele deteriorate, observate în biopsiile de piele, sunt asociate cu disautonomia, o afectare a funcțiilor automate, cum ar fi ritmul cardiac, respirația și digestia, care este foarte frecventă la pacienții cu long-COVID.

Pe de altă parte, cercetătorii sud-africani au descoperit prezența unor cheaguri de sânge microscopice, care se formează în timpul unei infecții inițiale cu COVID-19. Acestea se vor descompune în mod natural, dar pot persista la pacienții cu long-COVID. Astfel de cheaguri, spun specialiștii, ar putea bloca capilarele minuscule care transport oxigenul către țesuturile din tot corpul.

Nivelul scăzut de oxigen poate contribui la apariția celui mai  frecvent simptom – oboseala severă.

COVID-19 și afectarea creierului

Specialiștii spun că există posibilitatea ca și persoanele care au avut forme ușoare de COVID-19 se pot confrunta cu deficiențe cognitive susținute, inclusiv dificultăți de atenție, de memorie, de exprimare.

Posibilele probleme neurologice pe termen lung generate de COVID-19 constituie ”o criză majoră de sănătate publică”, potrivit dr. Avindra Nath, directorul medical al Institutului Național de Tulburări Neurologice și AVC.

Cercetătorii au descoperit o gamă largă de disfuncții ale creierului la pacienții cu long-COVID. Un alt grup de cercetare a arătat că long-COVID poate reduce semnificativ cantitatea de sânge care ajunge la creier.

COVID-19 și afectarea pulmonară

Respirația scurtă este un simptom frecvent al long-COVID. Cercetătorii britanici au identificat dovezi preliminarii care indică existența unor leziuni pulmonare la un grup mic de pacienți cu long-COVID-19, care nu au fost spitalizați, mai scrie The New York Times.

Cercetările detaliate ale funcției pulmonare au indicat că majoritatea pacienților a preluat mai puțin oxigen în comparație cu oamenii sănătoși, chiar dacă structura plămânilor lor parea a fi normal. Însă, pentru confirmarea concluziilor, este nevoie de un grup mai mare de pacienți care să fie studiat.