Covid-19: Primul deces al unui cetățean francez

0
582

Autoritățile de la Paris au raportat primul deces al unui cetățean francez în urma infectării cu noul coronavirus, în noaptea de marţi spre miercuri, în capitală, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, adăugând că este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani.

Bărbatul a fost testat marţi noaptea pentru coronavirus într-un spital din Paris, iar starea acestuia era gravă, relatează Agerpres.

În total, un număr de 17 cazuri de persoane infectate cu acest virus au fost identificate în Franţa, dintre care cinci începând de marţi.

Pe lângă pacientul care a decedat noaptea trecută, un turist chinez octogenar a murit în Franţa în data de 14 februarie.

Cazurile de infecție cu noul coronavirus se răspândesc în Europa. Elveția, Austria, Croația și Spania continentală au înregistrat primele cazuri, numărul țărilor și teritoriilor afectat ajungând astfel la 40.

Toate noile cazuri din Europa – două în Austria, unul în Croația, unul în Elveția, unul la Barcelona și două în Tenerife – au călătorit în nordul Italiei.

Articolul precedentAeronava în care a zburat spre România italianul diagnosticat cu coronavirus, scoasă din funcțiune
Articolul următorASSMB va efectua, timp de trei luni, cursuri de prim ajutor în școli