Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat și medicul militar Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare, asigură românii că vaccinul adus, vineri, în țară, nu prezintă riscuri din punct de vedere medical, el fiind aprobat de către experți în medicină.

„Avem o strategie de vaccinare după cum am spus și această strategie va fi respectată ca în orice țară în care a fost elaborată o strategie de vaccinare. Prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical. Este stabilit cine este persoană. O veți afla și o veți cunoaște la momentul în care va fi vaccinată”, a precizat dr. Valeriu Gheorghiță.

„Trebuie oferite informații științifice, dublate de probe, dovezi care să asigure o informare completă. Știm de platforma națională de informare, există pagina oficială de facebook, de youtube, un canal. Au fost oferite pliante și s-au expus în locuri frecventate mesaje. Ajungem cu mesajul nostru la fiecare cetățean”, spune dr. Gheorghiță.

Acest vaccin, explică medicul, „il găsim in toate țările europene care îl au și îl aplică populațiilor lor”.

„Toti aplica acest vaccin. Nimeni nu dorește sa riște viața populatiei sale. Au fost analize ale experților care au stabilit ca se poate proceda mai departe. Chiar dacă a fost dezvoltat într-o perioadă relativ simplă, acest vaccin este unul sigur. Orice întrebare este binevenită la orice moment pentru a spulbera nesiguranța oricui”, a mai spus medicul Gheorghiță.

Următoarea tranșă se estimează că veni pe 28 decembrie.

„Nu suntem siguri. Săptămânal vor ajunge circa 140.000 – 150.000 de doze in România. Rata de intenție de vaccinare nu reflectă refuzul. Mulți oameni au nevoie la acest moment de mai multe informații, iar, după ce vor afla detalii, ar putea accepta și cei care acum refuză. Rata este la 30-40 la sută în rândul populatței generale”, a spus Raed Arafat.