Coronavirus: UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna

0
376
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

Comisia Europeană (CE) şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna, a anunţat, vineri, aceasta din urmă, potrivit Reuters.

În urma exercitării acestei opţiuni, Moderna va livra statelor UE în total 160 de milioane de doze de vaccin, primele livrări fiind prevăzute pentru începutul anului viitor, după aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), aşteptată pentru data de 6 ianuarie.

În SUA, vaccinul Moderna pare să fi primit deja vineri aprobarea din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit unei declaraţii a preşedintelui Donald Trump, încă neconfirmată de FDA.

Primul vaccin împotriva COVID-19 care va fi livrat statelor UE este cel produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, EMA urmând să se pronunţe pe 21 decembrie asupra autorizării acestuia. Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech.

Acesta din urmă, la fel ca vaccinul Moderna, va fi administrat în două doze de persoană. A doua doză va fi administrată la 21 de zile după prima în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech şi la 28 de zile în cazul vaccinului Moderna.

O altă diferenţă între cele două vaccinuri priveşte conservarea la rece. Vaccinul Pfizer/BioNTech are nevoie de temperaturi cuprinse între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit. În afara super-congelatoarelor, vaccinul Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnuit, în timp ce vaccinul Moderna rezistă până la 30 de zile.

Articolul precedentMAI: Amenzi de peste un milion de lei, în ulitmele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID-19
Articolul următorOMS: Țările defavorizate vor primi vaccinul anti-COVID-19 în primul trimestru al lui 2021