O echipă compusă din 5 medici şi 9 asistenţi medicali este pregătită să ajute autorităţile medicale de la Bratislava, aceasta urmând să fie însoţită de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a informat duminică un comunicat al Guvernului.

„România răspunde solicitării de asistenţă internaţională lansată de autorităţile din Slovacia. Acest răspuns exprimă soluţia concretă a solidarităţii Uniunii Europene faţă de statele membre. Autorităţile medicale din Slovacia au acum mai mult ca niciodată nevoie de ajutor, iar mesajul nostru este unul simplu – ” personalul medical din Slovacia nu trebuie să fie singur în această luptă neechilibrată cu acest inamic invizibil; Nu sunteţi singuri””, a precizat comunicatul Executivului.

În contextul susţinerii eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă – solicitare primită de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC) – Guvernul României doreşte să sprijine Republica Slovacia prin trimiterea unei echipe medicale specializate în anestezie şi terapie intensivă, a adăugat sursa citată.

Astfel, precizează Guvernul, o echipă compusă din 5 medici şi 9 asistenţi medicali formată prin grija Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este pregătită să ajute autorităţile medicale de la Bratislava. Echipa va fi însoţită şi de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Misiunea este prevăzută să dureze 21 de zile.

Atât personalul medical, cât şi personalul IGSU care va asigura suportul pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunii, inclusiv legătura cu autorităţile slovace, sunt pregătiţi să înceapă deplasarea imediat ce oferta României va fi acceptată de Ministerul Sănătăţii din Slovacia, a mai precizat Executivul.

Acţiunea este finanţată de Comisia Europeană prin ESI (Instrumentul privind furnizarea sprijinului de urgenţă pe teritoriul Uniunii).