Coronavirus: Peste patru milioane decese asociate COVID-19, la nivel mondial

0
53

Peste patru milioane de persoane au murit după ce au contractat noul coronavirus la nivel mondial de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, potrivit unui bilanţ actualizat publicat miercuri de Universitatea Johns Hopkins, relatează dpa.

Noul prag arată că numărul deceselor înregistrate asociate COVID-19 a crescut de la trei la patru milioane în mai puţin de trei luni.

Circa 185 de milioane de infectări confirmate cu noul coronavirus au fost înregistrate la nivel mondial, potrivit datelor publicate.

Ad in title

Cu toate acestea, experţii consideră că există un număr mult mai mare de cazuri de COVID-19 şi decese neînregistrate la nivel global.

Site-ul Universității Johns Hopkins este actualizat periodic şi, prin urmare, prezintă cifre mai mari decât Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În unele cazuri, cifrele au fost revizuite ulterior în scădere.

Statele Unite au înregistrat cel mai mare număr de decese asociate COVID-19, în jur de 605.000, la o populaţie de circa 330 de milioane de locuitori.

Brazilia se află pe locul al doilea, cu 525.000 de decese, iar India a înregistrat aproximativ 400.000 de decese asociate COVID-19.

Articolul precedentProiectul „România Educată”: Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, invitată la consultările de la Cotroceni
Articolul următorDoze de vaccin anti-COVID-19, donate de România pentru Republica Moldova și Georgia