Coronavirus: O comisie de experţi din SUA recomandă autorizarea vaccinului Johnson & Johnson

0
17

Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate, vineri, autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP.

Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine în sprijinul autorizării probabile a vaccinului de către autorităţile sanitare americane, aşteptată în curând.

Aceasta va fi emisă de Agenţia americană pentru medicamente (FDA). Pentru Pfizer şi Moderna, autorizaţia a fost acordată a doua zi după emiterea avizului favorabil al comitetului.

Ad in title

Milioane de doze sunt pregătite pentru a fi distribuite în toată ţara cu începere de săptămâna viitoare.

Grupul de experţi a estimat, în cursul unui vot, că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile utilizării acestuia.

Experții s-au pronunţat după o zi de discuţii transmise în direct pe internet şi după ce au studiat în detaliu datele testelor clinice.

„Suntem într-o cursă împotriva noilor mutaţii”, a comentat unul dintre ei, doctorul Jay Portnoy, pentru a-şi justifica decizia.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui injectare a început deja în Africa de Sud, este aşteptat, mai ales deoarece se administrează doar într-o singură doză.

Prezintă, de asemenea, un alt avantaj logistic: poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce va facilita considerabil distribuţia acestuia.

Articolul precedentPeste 14.000 de infecții nosocomiale, raportate în primele nouă luni ale anului trecut, în spitale
Articolul următorÎncă 156.000 de persoane se pot înscrie de sâmbătă pentru vaccinare anti-COVID-19