Coronavirus în România: 260 de cazuri confirmate, 3.510 persoane în carantină

0
99

Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul noul coronavirus. Dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate  14  cazuri noi, după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat noul coronavirus. Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

În stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR).  Menționăm că  SC Unifarm SA achiziționează și distribuie  în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă,  teste de diagnostic.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 51 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

De asemenea, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea măsurii autoizolării.

Articolul precedentSpitalul Filantropia îşi reduce activitatea, în contextul epidemiei generate de noul coronavirus
Articolul următorCOVID-19: Președintele OAMGMAMR – filiala București lansează un apel pentru munca în echipă