Organizaţia sindicală Federația „Solidaritatea Sanitară” a realizat o statistică a impactului COVID-19 asupra lucrătorilor din unităţile sanitare publice, pe categorii de personal.

Potrivit datelor prezentate de „Solidaritatea Sanitară” , asistentele medicale sunt categoria cea mai afectată de noul coronavirus, astfel că dintr-un total de 88.017 asistente medicale, 5.480 s-au infectat, iar 29 au decedat.

În ceea ce priveşte medicii, dintr-un total de 39.597, s-au infectat 2.054, iar 17 au murit.

Referitor la personalul nemedical, dintr-un număr de 25.000 de lucrători, s-au infectat 844, iar doi au murit.

„Acesta este cea mai bună estimare a impactului pandemiei COVID-19 asupra lucrătorilor din unitățile sanitare publice. Tabelul sintetic conține două informații esențiale:
(1) Faptul că lucrătorii din sănătate sunt cel mai grav afectați. (În acest context politica de recunoaștere a meritelor practicată atât de Guvern cât și de Președinție încalcă în mod vizibil principiile etice.)
(2) Distribuția riscului pe categorii profesionale. Tabelul permite astfel o primă analiză a raportului dintre risc și recompense, raportat la sporurile pentru condiții de muncă”, au explicat reprezentanţii Organizaţiei sindicală Federația „Solidaritatea Sanitară”.