Copiii din România vor beneficia de 70.000 de ore de consiliere psihologică în mod gratuit

0
462

Copiii din România vor beneficia de 70.000 de ore de consiliere psihologică în mod gratuit, serviciile psihologilor implicaţi în acest proces urmând să fie decontate cu ajutorul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a anunţat consilierul de stat Mădălina Turza, coordonatorul programului „Din grijă pentru copii”.

Hotărârea de guvern privind aprobarea metodologiei de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile prin care copiii se pot înscrie în acest program a fost publicată în Monitorul Oficial pe 25 noiembrie.

„Cu alte cuvinte, în foarte scurt timp, cele peste 70.000 de ore de terapie, consiliere psihologică, sprijin psihoterapeutic pentru copiii din România vor fi disponibile în mod gratuit”, a declarat Mădălina Turza, marţi, într-o conferinţă de presă.

Aceasta a explicat modalitatea prin care copiii pot fi înscriși în program.

„În primul rând, cine poate observa sau sesiza nevoia de sprijin psihologic a copilului? Părintele, profesorii din învăţământul preuniversitar, asistenţii sociali, asistenţii medicali comunitari, mediatorii şcolari sau experţii locali pentru persoanele aparţinând minorităţilor rome. (…) Pasul numărul doi, ar fi acela în care părintele sau reprezentantul legal, merge la medicul de familie, la un medic şcolar, la medicii de psihiatrie pediatrică sau la consilierul şcolar care emite o recomandare pentru evaluarea psihologică în vederea intrării sau nu a copilului în program. Pasul numărul trei este acela de a selecta un psiholog. Deci, după ce am recomandarea (…) merg la şcoală, la conducerea sau administraţia şcolii sau întreb medicul de familie care este lista de psihologi disponibili în judeţul sau localitatea respectivă în care eu mă aflu, disponibili să evalueze şi să lucreze cu copilul. Pasul numărul patru este, evident, întâlnirea cu psihologul ales, evaluarea pe care o face psihologul şi, dacă se stabileşte nevoia de intervenţie, atunci copilul intră în programul terapeutic”, a explicat Mădălina Turza.

Aceasta a subliniat că şedinţele vor fi puse la dispoziţie gratuit pentru copii, iar serviciile psihologilor, care fac parte din Colegiul Naţional al Psihologilor şi trebuie să fie acreditaţi şi licenţiaţi să funcţioneze în acest program, vor fi decontate cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Articolul precedentGuvernul a aprobat Strategia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA pentru perioada 2022–2030
Articolul următorCercetătorii au studiat legătura dintre spitalizările cauzate de fracturile osoase şi aportul de vitamina K1 la populaţia în vârstă