Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă la Iași că toate contractele celor 1.000 de angajați care au suplimentat personalul DSP-urilor în starea de urgență și starea de alertă, vor fi prelungite cu încă 6 luni, în cadrul următoarei ședințe de Guvern.

“Există personal la DSP. Am suplimentat în starea de urgenţă şi starea de alertă, iar în următoarea şedinţă de Guvern vor prelungi acea suplimentare a celor o mie de angajaţi în plus pentru încă şase luni”, a declarat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a făcut o vizită în unităţile sanitare ieşene şi a avut o discuţie cu autorităţile locale şi cu managerii de spitale pentru reevaluarea capacităţii de paturi din spitalele suport COVID-19 din Iaşi.

„S-a evaluat încă o dată capacitatea actuală a spitalelor pentru a primi cazuri confirmate dar şi pentru a vedea ce secţii suplimentare se pot deschide. Astăzi sunt 172 de cazuri în oraşul şi în judeţul Iaşi. Se operaţionalizează 65 de paturi la Spitalul Sf. Spiridon, pregătim şi şase paturi de terapie intensivă la spitalul CFR şi se face reevaluarea celorlalte paturi de terapie intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie şi aparatura necesară, care pot fi mobilizate la un anumit moment”, a spus Nelu Tătaru.

Întrebat fiind când crede că spitalul mobil de la Leţcani va deveni funcţional, ministrul Sănătăţii a răspuns că îşi doreşte ca acesta să devină funcţional în scurt timp.

„Evaluarea se face în acest moment la Agenţia pentru Protecţia Mediului. În contextul în care vom avea reglementat faptul că acea clădire poate funcţiona ca o unitate sanitară atunci vom putea duce şi personal medical, dotare este şi o putem mobiliza. Eu sper cât mai curând”, a spus ministrul Sănătăţii.