Conferinta Managementul Bolilor Pulmonare 2015: peste 380 de participanti in cele doua zile ale evenimentului

0
493

Boala pulmonara obstructiva cronica este o afectiune care, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pune in pericol sanatatea si chiar viata persoanelor care sufera de ea. Peste 3 milioane de oameni au murit in 2012, in intreaga lume, din cauza bolii pulmonare obstructive cronice, alcatuind 6% din numarul total al deceselor inregistrate in anul respectiv, arata Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Mai mult de 90% dintre aceste decese au avut loc in tarile slab si mediu dezvoltate, din punct de vedere economic. Principala cauza a aparitiei bolii pulmonare obstructive cronice este fumatul, atat cel activ cat si cel pasiv.

Despre boala pulmonara obstructiva cronica si despre alte subiecte de actualitate din domeniul pneumologiei s-a discutat pe larg in cadrul celei de-a IV-a editii a Conferintei Managementul Bolilor Pulmonare, care s-a desfasurat la inceputul acestei luni, la Bucuresti.

Evenimentul a inregistrat peste 380 participanti, atat medici specialisti in pneumologie cat si din domenii conexe. Conferinta Managementul Bolilor Pulmonare 2015 a fost un prilej de intalnire, comunicare si dezbatere a importantei diagnosticarii precoce a afectiunilor pulmonare, a metodelor moderne de tratament si a factorilor de risc care isi lasa amprenta asupra sanatatii pulmonare.

„Anul acesta, boala pulmonara obstructiva cronica, a fost abordata de foarte multi lectori, in timpul programului stiintific. Aceasta este una dintre marile maladii ale secolului, fiind corelata, in primul rand, cu efectele nocive pe care tutunul le are asupra sistemului respirator si a plamanilor, degradandu-le starea de sanatate. Organizatia Mondiala a Sanatatii ofera informatii de impact asupra prevalentei bolii pulmonare obstructive cronice. De exemplu, in 2002, aceasta era cea de-a patra cauza de mortalitate, la nivel global. Se estimeaza ca in 2030 BPOC va fi principala cauza de mortalitate, in lume. Observam, asadar, imperiozitatea sporirii masurilor de reducere a consumului de tutun, in randul populatiei. Programul de anul acesta al Conferintei Managementul Bolilor Pulmonare a pus un accent puternic pe aceasta problematica. Medicii au datoria de a educa pacientii in vederea riscurilor la care se expun atunci cand fumeaza, iar editia de anul acesta a manifestarii noastre a avut o contributie semnificativa in sublinierea acestei necesitati, in practica medicala” a declarat prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

in prima zi a evenimentului, lectorii au abordat subiecte medicale precum „Sindromul de apnee de somn”, „Tratamentul anticoagulant in practica medicala”, „Arealul non-aderentei pulmonare. Cauze de non-aderenta in patologia pulmonara”, „Severitatea BPOC din perspectiva nutritionala”, „Managementul bolilor respiratorii cronice in practica medicului de familie conform CoCa 2015”, „Granulomatoza Wegener: un cal troian”, „Diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar”, „Fumatul la femei, problema de sanatate publica”, „Tehnici de abordare a pacientilor fumatori, adaptate medicului pneumolog”.

in cea de-a doua zi de conferinta, in program au fost abordate temele: „Comorbiditatile cardiovasculare in BPOC, „Abordul hipertensiunii arteriale la pacientii cu boli cronice obstructive pulmonare”, „Reabilitarea pulmonara si managementul bolilor pulmonare”, „Somnul – o necesitate”, „Fumatul pasiv si riscul de astm si BPOC la copii”, „Hipoxemia in bolile pulmonare cronice si raspunsul la oxigenoterapie”, „Sindromul obstructiv distal veriga de legatura intre astm si BPOC” si multe altele.

Cea de-a IV-a Conferinta Managementul Bolilor Pulmonare a avut ca organizator stiintific Societatea Romana de Pneumologie.

Partener Principal: AstraZeneca

Parteneri de Argint: GSK, Servier

Parteneri: Torrex Chiesi, Vitalaire, Clinica Hipocrat

Management eveniment: Sanatatea Press Group, expertul tau in comunicare pe domeniul medical.

Articolul precedentProf. Univ. Dr. Nicolae Hancu: Sunt cercetari care arata ca un consum de pana la 7 oua pe saptamana previne diabetul
Articolul următorZiua Mondiala a Sanatatii Mintale 2015