Conf. Univ. Dr. Mihaela Lupșe, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca, a declarat, în cadrul conferinței online „Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor”, că „vaccinurile sunt cele mai eficiente în oprirea unei pandemii, sunt cela care controlează, practic, numărul de cazuri, asigurându-ne o imunitate fără a trece prin boală”.

Conf. Univ. Dr. Mihaela Lupșe a mai spus că, până acum, la nivelul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj Napoca au fost confirmate 7621 de persoane, până la data de 2 ianuarie, cu o ușoară scădere în ultimele săptămâni.

Colegiul Medicilor din România, sub egida universităților de medicină și farmacie din România, organizează vineri, conferința online „Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor”, producția video a webinarului fiind asigurată de Sănătatea Press Group.

La eveniment, participă numeroși specialiști, printre care Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Şef Lucr. Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare antiCOVID-19, șef lucr. dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta și dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

De asemenea, prof. univ. Dr. Simona Rută, UMF Carol Davila, București, conf. univ. dr. Mihaela Lupșe, UMF Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca și șef lucr. dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, vorbesc despre „Infecția SARS-CoV-2 versus Vaccinarea COVID-19”.

În cadrul evenimentului, Prof. Univ. Dr. Cristian Oancea, medic pneumolog, UMF Victor Babeș, Timișoarac, conf. Univ. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru, UMF Carol Davila, București, Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș Dr. Valeria Herdea, medic de familie, CMR, discută despre „Ce știm despre vaccinurile anti COVID-19 – Profilul beneficiu-siguranță al vaccinurilor antiCOVID-19”.

Şef Lucr. Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare antiCOVID-19, va prezenta „Criterii și caracteristici ale prioritizării vaccinării anti COVID-19 în România”.

De asemenea, prof. Univ. Dr. Doina Azoicăi, medic epidemiolog, UMF Grigore T. Popa, Iași, va prezenta „vaccinarea COVID-19 o soluție în combaterea pandemiei”.