Conf. dr. Diana Păun: Investiția în educarea și formarea asistenților trebuie dublată de măsuri de retenție

0
405

Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Asistentului Medical 2020, ocazie cu care Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – Filiala București a organizat, cu sprijinul Sănătatea Press Group, conferința online „ASISTENȚII MEDICALI, rol vital în funcționarea sistemului medical românesc”. Evenimentul și-a propus să aducă în prim-plan rolul crucial al asistenților medicali în promovarea și menținerea sănătății, în prevenție și acordarea de îngrijiri în asistența medicală primară, comunitară și nu numai.

„Mă bucur că, în pofida pandemiei, reușim totuși să celebrăm în acest format virtual activitatea asistenților medicali și să ne aratăm, ca de fiecare dată prețuirea pentru această nobilă profesie. […] Deficitul de asistenți medicali reprezintă o problematică la nivel global, iar țara noastră, din păcate, nu face excepție. Investiția în educarea și formarea asistenților trebuie dublată însă de măsuri de retenție, de oferirea unui suport necesar, care să le permită desfășurarea activității la adevăratul lor potențial. […] Asistentul medical este o verigă esențială în lanțul îngrijirilor de sănătate. Fie că vorbim de prevenție și educație pentru sănătate, fie că vorbim de tratament și asigurarea calității vieții. Iar în cadrul echipei medicale asistentul are un rol deosebit, atât din perspectiva cooperării, cât și a comunicării, atât cu medicul, cât și cu pacientul”, a spus Conf. dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Înregistrarea conferinței este disponibilă AICI.

Articolul precedentCarmen Mazilu: Le mulțumesc tuturor asistenților medicali pentru efortul și implicarea cu care-și fac datoria
Articolul următorProf. dr. Cătălina Poiană: În echipa medicală, practic, medicul nu poate funcționa fără asistentă și nici invers