aeroport

Avocatul Poporului consideră că măsura condiționării întoarcerii la muncă a salariatului de prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este excesivă. În acest context, Avocatul Poporului s-a autosesizat și a solicitat Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, prin Inspecția Muncii, să intervină la nivel național în vederea informării angajatorilor cu privire la acest aspect.

”În opinia Avocatului Poporului, condiționarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, atât persoanelor care se întorc la locul de muncă după perioada de carantină, cât și persoanelor care au fost la un moment dat pozitive, însă, după ce au parcurs procedurile și traseul reglementat de lege, sunt considerate vindecate”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.