Compartiment de terapie acută cu 21 de paturi, la Spitalul „Dr. Victor Babeş” din București

0
403

Un compartiment de terapie acută cu 21 de paturi, dotat cu mijloace de susţinere a funcţiilor vitale individualizate, a fost amenajat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, a anunțat, joi, managerul unității medicale, conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu.

„În spitalul nostru avem pacienţi cu boli infecţioase, atât COVID, cât şi non-COVID. Sunt pacienţi cu boli infecţioase, de multe ori acute, care sunt internaţi în secţiile obişnuite dacă au o simptomatologie medie. În momentul în care intervine o deteriorare hemodinamică a stării lor sau alte criterii clinice de agravare, care însă nu ar necesita un suport vital maximal în Terapie Intensivă, pacientul, de comun acord cu medicul ATI, poate fi mutat în acest compartiment de terapie acută, unde este supravegheat în continuare de medicul infecţionist. (…) Fiind şi în proximitatea Terapiei Intensive, poate beneficia în orice moment de suport de la ATI şi supraveghere”, a declarat conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu, într-o conferinţă de presă.

Conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu a menţionat că în compartimentul de terapie acută pacientul stă cât timp încă poate să respire singur, iar personalul medical poate să-l menţină stabil hemodinamic prin tratamentele aplicate.

Compartimentul funcţionează în locul unei secţii clinice obişnuite.

„Am reuşit să transformăm 25 de paturi (dintr-o secţie clinică obişnuită) în 21 de paturi de terapie acută. Aceste paturi sunt dotate la cele mai înalte standarde medicale la acest moment şi reprezintă un mijloc important pentru asistenţa medicală a pacienţilor care sunt extrem de dependenţi de serviciile medicale, (…) care sunt în anticamera terapiei intensive, beneficiind de mijloace de susţinere a funcţiilor vitale individualizate şi, în plus, de un personal dedicat special şi mai numeros ar trebui decât cel standard din secţiile clinice”, a precizat conf. univ. dr.  Simin Aysel Florescu.

Potrivit mnagerului, secţia este dotată şi cu mijloace de supraveghere audio-video a pacienţilor, mijloace de alarmare, rampe cu toate dotările necesare, sisteme de monitorizare a funcţiilor vitale.

În prezent, gradul de ocupare a compartimentului de terapie acută este de 90%.

De asemenea, conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu a evidenţiat contribuţia centrului de dispensarizare a hepatitelor cronice din Spitalul „Dr. Victor Babeş” la diagnosticarea şi tratarea acestor boli, atât prin asistenţa medicală acordată unui număr foarte important de pacienţi de-a lungul ultimilor 17 ani, cât şi prin participarea la cercetarea medicală care a precedat lansarea noilor tratamente pentru hepatita cronică B, C şi D.

La rândul său, directorul medical al Spitalului „Dr. Victor Babeş”, dr. Corneliu Popescu, a precizat că peste 95% dintre pacienţii cu hepatită C se vindecă prin noile tratamente în domeniu.

Centrul de dispensarizare a hepatitelor supraveghează aproape 3.500 de pacienţi cu hepatită C, aproximativ 2.500 cu hepatită B şi circa 250 cu hepatită B şi D.

Articolul precedentÎnființarea Comitetului naţional pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, aprobată de Guvern
Articolul următorProiecte destinate reducerii riscului de infecții asociate asistenței medicale, cu fonduri din PNRR. Care este valoarea totală a finanțării