Comisia Europeană și Moderna, acord privind adaptarea calendarelor de livrare pentru sfârşitul verii şi al iernii a vaccinurilor împotriva COVID-19

0
160

Comisia Europeană și Moderna au ajuns la un acord pentru a răspunde mai bine necesităților statelor membre în materie de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru sfârșitul verii și pentru perioada de iarnă.

Potrivit unui comunicat de presă, acordul va asigura accesul autorităților naționale la vaccinuri, inclusiv la vaccinuri adaptate variantelor, dacă sunt autorizate, în momentul în care au nevoie de ele pentru propriile campanii de vaccinare și pentru a-și sprijini partenerii mondiali.

Acest acord va adapta calendarele de livrări convenite inițial prin contract.

„Livrările de doze programate inițial pe parcursul verii vor fi, prin urmare, efectuate în septembrie și în toamna și iarna anului 2022, atunci când statele membre vor avea cel mai probabil nevoie de stocuri suplimentare de vaccinuri pentru campaniile naționale și pentru a-și îndeplini angajamentele internaționale în materie de solidaritate. De asemenea, acordul garantează că, în cazul în care unul sau mai multe vaccinuri adaptate primesc autorizație de introducere pe piață, statele membre pot alege să primească vaccinurile adaptate în temeiul contractului actual”, conform comunicatului citat.

În acest context, la cererea anumitor state membre, acordul garantează, de asemenea, 15 milioane de doze suplimentare de vaccinuri candidate de rapel împotriva variantei Omicron, furnizate de Moderna, cu condiția obținerii autorizației de introducere pe piață în termene care să permită utilizarea acestor doze în campaniile de vaccinare.

„Creșterea ratelor de vaccinare și rapel împotriva COVID-19 este esențială în vederea pregătirii pentru lunile de toamnă și iarnă. Pentru a asigura cel mai bine pregătirea comună, statele membre trebuie să aibă la dispoziție instrumentele necesare. Acestea includ vaccinuri adaptate la variante în măsura și în momentul în care acestea sunt autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente. Acordul va asigura accesul statelor membre la dozele de vaccin de care au nevoie și la momentul potrivit pentru a-și proteja cetățenii”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, citată în comunicat.

În 2020, Uniunea Europeană a investit masiv în producția mondială a unei serii de vaccinuri împotriva COVID-19, arată sursa citată.

„A fost extrem de important să avem vaccinuri cât mai rapid și în cantitatea necesară, fapt care a implicat investiții importante înainte de a ști dacă vreunul dintre aceste vaccinuri va fi eficace.  Măsurile respective, care au implicat un risc în 2020, au avut în mod clar efectul scontat, dezvoltarea vaccinurilor dovedindu-se a fi un mare succes: Statele membre au avut în mod egal acces la vaccinuri sigure și eficace cât mai devreme posibil și în cantitatea necesară, ceea ce a permis tuturor cetățenilor UE să aibă acces la primovaccinare și la vaccinarea de rapel, salvându-se astfel vieți și reducându-se impactul pandemiei asupra vieții sociale și economice”, se arată în comunicat.

Potrtivit sursei citate, un număr mare din aceste vaccinuri au putut fi utilizate și în cadrul eforturilor de la nivel mondial de combatere a pandemiei.

„Până la sfârșitul lunii iulie 2022, UE a exportat peste 2,4 miliarde de doze de vaccin în 168 de țări. Statele membre au partajat peste 478 de milioane de doze, dintre care aproximativ 406 milioane au fost deja livrate țărilor beneficiare (circa 82 % dintre ele prin COVAX). În același timp, statele membre trebuie să se asigure în continuare că dețin stocurile strategice de vaccinuri care le sunt necesare pentru a face față evoluțiilor epidemiologice posibile ale virusului care provoacă COVID-19, având în vedere incertitudinile cu privire la evoluția și impactul său din viitor. Strategia UE privind vaccinurile oferă statelor membre certitudinea că vor dispune de stocurile de care au nevoie, inclusiv de vaccinuri adaptate”, potrivit comunicatului citat.

 

Articolul precedentAu fost detectate 35 de infectări cu un nou virus de origine animală în China
Articolul următorCoronavirus: EMA vizează aprobarea în toamnă a unui vaccin Pfizer care ţinteşte sub-variantele Omicron