Colegiul Farmaciştilor din România solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat

0
1392

Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii.

Schimbarea modului de preluare a facturilor transmise prin sistemul RO e-Factura la nivelul Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, respectiv verificarea acestora conform prevederilor contractuale, cât şi însoţirea lor cu documentele care stau la baza decontării medicamentelor eliberate, vor duce la întârzieri în realizarea plăţilor către farmacii, cu consecinţe grave pentru pacienţii români, atrag atenția reprezentanții farmaciștilor.

Farmaciştii susţin că, odată cu implementarea sistemului RO e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile în care au obligaţia legală de transmitere a facturilor emise către Spaţiul Privat Virtual (SPV)

Potrivit sursei citate, farmaciile trebuie mai întâi să finalizeze raportările facturilor către CNAS, „etapă care durează mult mai mult de 5 zile”.

„Acest lucru duce la depăşirea automată şi independentă de acţiunea farmaciilor, a termenului de transmitere a facturilor în SPV. Asociaţiile reprezentative ale industriei au atras atenţia asupra acestei situaţii în ultimele trei luni în dialogul oficial atât cu reprezentanţi ai CNAS, cât şi ai Ministerului de Finanţe. Poziţia şi argumentele industriei au fost înţelese, dar CNAS nu a prezentat până acum o soluţie tehnică de modificare a raportărilor în SIUI, care să le permită farmaciilor şi respectarea termenului stabilit în sistemul RO e-Factura”, au transmis reprezentanţii farmaciştilor.

Începând cu 1 iulie 2024 sancţiunile care pot fi aplicate agenţilor economici (inclusiv farmacii) care nu respectă obligaţia legală de a transmite facturile fiscale în termenul de 5 zile vor fi drastice, adaugă sursa citată.

„Considerăm că este discriminatoriu şi incorect ca farmaciile, în calitatea de furnizori de medicamente în slujba pacientului, care îndeplinesc o obligaţie de serviciu public să fie penalizate sever din cauza lipsei unei soluţii tehnice care trebuia deja implementată de CNAS până la 1 iunie 2024”, a mai transmis sursa citată.

Articolul precedent13 iunie, Ziua mondială de conştientizare a albinismului
Articolul următorRecomandările Ministerului Sănătății pentru populație pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu caniculă