Col.dr. Valeriu Gheorghiţă, despre când vor fi suficiente doze de vaccin antiCOVID în România

0
145

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că numărul de doze de vaccin antiCOVID ar trebui să fie suficient din septembrie, să nu se mai impună o prioritizare şi să existe un acces mult mai uşor la imunizare.

„Teoretic, din septembrie ar trebui ca numărul de doze să fie suficient și să nu se mai impună o prioritizare, dar este important să facilităm accesul celor mai vulnerabili la vaccinare. Cred că până la acel moment vom reuși să vaccinăm mare parte a persoanelor adulte, așa că din septembrie ar trebui să avem suficiente locuri și doze cât să nu mai fie nevoie de această prioritizare și să existe un acces mult mai ușor la procesul de vaccinare”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă, la un post de televiziune.

De asemenea, în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a spus că Pfizer este singura companie care a depus documentația în vedere obținerii autorizației pentru administrarea vaccinului antiCOVID la acest segment de vârstă.

Ad in title

„Primul pas este să se obțină autorizarea pentru administrarea vaccinului la segmentul de vârstă 12-15 ani. Singurul vaccin care este în măsură să asigure această indicație, în momentul de față, este vaccinul de la Pfizer, care a și depus documentația la FDA, urmând ca ulterior să depună aceleași date și la Agenția Europeană a Medicamentului. În general, timpul de acordare a acestei autorizări este de aproximativ două luni așa că estimăm că din al treilea trimestru al acestui an se va obține această autorizare și vom putea să includem inclusiv această grupă de vârstă pentru vaccinarea cu Pfizer”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Articolul precedentOMS: Pandemia de COVID-19 este departe de a se încheia. Totuşi, avem multe motive de optimism
Articolul următorSpania va administra cu prioritate vaccinul produs de Johnson & Johnson celor cu vârsta între 70 şi 79 de ani