Reprezentanții Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 au discutat cu reprezentanţii Secretariatul de Stat pentru Culte, iar ideea centrală a dezbaterii a fost  aceea că, fiind o acţiune de masă şi de maxim interes public, vaccinarea trebuie să antreneze toate cultele religioase din România, încă din fazele timpurii ale demersului, se arată într-un comunicat de presă al Comitetului.

”Marţi, 14 decembrie 2020, reprezentanţii autorităţilor publice cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi în implementarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi reprezentanţii cultelor religioase au participat la o videoconferinţă organizată de către Secretariatul de Stat pentru Culte. Ideea centrală a dezbaterii a fost aceea că, fiind o acţiune de masă şi de maxim interes public, vaccinarea trebuie să antreneze toate cultele religioase din România, încă din fazele timpurii ale acestui demers”, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Printre participanţi s-au numărat Raed Arafat, Secretar de Stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă; Gheorghe Sorescu, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne; Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial pentru cultură, culte şi minorităţi;  Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte; Colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV); Dr. Andrei Baciu, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedintele CNCAV.

În debutul reuniunii, Colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a prezentat detaliile strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, precum şi principiile organizării acesteia în România.

”A menţionat faptul că, prin această strategie, România îşi propune să asigure accesul la vaccinare în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 şi limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul ţării. Astfel, discuţiile s-au axat pe rolul cultelor religioase în informarea cetăţenilor cu privire la campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum şi pe necesitatea unui dialog constant între cultele religioase şi reprezentanţii statului, dialog necesar pentru succesul campaniei de vaccinare”, se arată în același comunicat.

Potrivit aceleiași surse,”informarea corectă a populaţiei cu privire la unele aspecte precum caracterul voluntar, gratuit şi sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, şi nu o obligaţie, este, de asemenea, esenţială pentru succesul campaniei”.

”S-a apreciat utilitatea Platformei de Dialog dintre cultele religioase şi reprezentanţii statului, aceasta urmând să devină un instrument de comunicare şi pe subiectul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. De asemenea, s-a agreat organizarea unor asemenea întâlniri cu o anumită periodicitate, pentru a consolida un cadru instituţional al dialogului”, au mai transmis reprezentanţii Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea Prim-ministrului.

Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, în cazul în care autorizaţia pentru vaccinul Pfizer-BioNTech va fi eliberată în 23 decembrie, primele doze ar putea fi livrate în România între Crăciun şi Anul Nou. El a menţionat că este vorba despre o tranşă simbolică, de aproximativ 10.000 de doze, destinate personalului medical.