CNAS primește 200 de milioane lei din fondul de rezervă

0
364

Guvernul a decis, vineri, alocarea din fondul de rezervă către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a sumei de 200 de milioane de lei, pentru decontarea serviciilor medicale oferite pacienţilor din spitale, cu termen de plată în octombrie, respectiv pentru plata cheltuielilor spitalelor cu medicamente, materiale sanitare, hrană şi utilităţi, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

De asemenea, limita de cheltuieli va fi majorată cu 668 de milioane de lei. Astfel, 500 de milioane de lei sunt acordaţi, în luna octombrie, pentru medicamente, materiale sanitare şi servicii aferente programelor naţionale de sănătate curative. În acelaşi timp, va fi acordată suma de 168 de milioane de lei pentru acoperirea drepturilor salariale şi a creşterilor salariale ale personalului din unităţile sanitare publice.

Repartizarea sumelor alocate CNAS se va face în mod proporţional raportat la necesarul transmis de fiecare casă de asigurări de sănătate judeţeană, în conformitate cu obiectivul CNAS de asigurare a protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu şi în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Articolul precedentStrategiile de sănătate, de vaccinare şi de limitare a infecţiilor nosocomiale pentru perioada 2023-2030, aprobate de Guvern
Articolul următorMinistrul Rafila: Strategia naţională de vaccinare pentru perioada 2023 – 2030 nu are niciun fel de legătură cu obligativitatea imunizării