(UPDATE) CNAS: Andrei Baciu și-a anunțat, luni dimineață, „demisia de onoare” din funcția de președinte. Explicații la DNA

0
328

UPDATE(11.12.2o23/ ora 16.35): Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că l-a pus sub urmărire penală pe Andrei Baciu, fost secretar de stat la Ministerul Sănătății în perioada în care s-au achiziționat vaccinurile anti-COVID, având delegate atribuțiile de ministru.

Atașăm integral comunicatul procurorilor:

În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 20231130/VIII/3 din 6 decembrie 20231138/VIII/3 din 8 decembrie 2023 și 1140/VIII/3 din 8 decembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul

BACIU ROMICĂ ANDREI, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.
Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

Suspectului Baciu Romică Andrei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Știre (11.12.2o23/ ora 09.30) Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, și-a anunțat luni dimineață, „demisia de onoare” din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printr-o postare pe pagina sa de Facebook:

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.
De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților.
Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.
Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați” – a transmis acesta.

Fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, Andrei Baciu figurează în dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID, în care sunt urmăriți penal de DNA foștii miniștri USR ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și fostul premier Florin Cîțu.

Articolul precedent(VIDEO) Patologie complexă, operație reușită la Secția Chirurgie III, Spitalul Clinic de Urgență București
Articolul următorCOPAC: Cinci pași pentru a renunța la fumat