Cluj: Proiect pentru creşterea siguranţei pacienţilor internaţi în spitale, finanțat din fonduri europene

0
457

Un proiect, în valoare de șase milioane de euro, din fonduri europene, ce vizează creşterea siguranţei pacienţilor internaţi în spitale, va fi derulat în județul Cluj.

„6 milioane de euro, finanţare europeană pentru creşterea siguranţei pacienţilor din spitalele clujene. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au semnat contractul de finanţare a proiectului european ce vizează „Creşterea siguranţei pacienţilor spitalelor din municipiul Cluj-Napoca ce utilizează fluide medicale”. Scopul proiectului este acela de a creşte siguranţa persoanelor internate în Spitalul de Recuperare şi în cel de Boli Infecţioase, instituţii medicale din subordinea forului administrativ judeţean, prin extinderea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii instalaţiilor electrice, de fluide medicale şi de ventilare şi tratare a aerului, precum şi instalarea de sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendii”, se arată într-un comunicat transmis de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, prin intermediul proiectului, la Spitalul Clinic de Recuperare va fi instalat un sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu, respectiv unul de detecţie şi semnalizare oxigen. De asemenea, va fi creată o nouă infrastructură electrică pentru corpul A, una de ventilare şi tratare a aerului pentru etajul 8 al aceluiaşi corp, precum şi o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 şi 6 ale corpului A.

În privinţa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, operaţiunile constau în extinderea unui sistem de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu şi realizarea unuia nou în zona SAS-urilor (zonă tampon), precum şi amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare şi tratare a aerului.

În comunicat se mai arată că proiectul, în valoare totală de 29.122.516 lei, câştigat de forul administrativ judeţean a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.

Articolul precedentStudiu: Dezinfectantul aplicat pe măştile de protecţie reduce eficacitatea acestora
Articolul următorPeste o mie de persoane, vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză în ultimele 24 de ore