Cîţu: Regulile de înmormântare a decedaţilor de COVID vor fi modificate

0
9

Premierul Florin Cîţu a declarat, în urma întâlnirii cu reprezentanții cultelor religioase din România, că un subiect important abordat a fost legat de o serie de modificări în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus.

” În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține. Întâlnirea de astăzi de la sediul Guvernului a evidențiat că, prin dialog și parteneriat între autoritățile publice și cultele religioase, deciziile care sunt luate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 răspund atât nevoilor de protejare a sănătății publice, cât și celor religioase ale credincioșilor”, a declarat premierul Cîţu.

Premierul a mai spus că a făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, afirmând că vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus.

În ceea ce priveşte slujba din noapte de Înviere, premierul a spus că „am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară. Discuția de astăzi mi-a confirmat că există deplină înțelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populației. Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale.”

 

 

Articolul precedentA devenit activă harta interactivă a centrelor de vaccinare anti-COVID-19, pe tipuri de vaccin
Articolul următorPlata gărzilor pentru personalul medical, în atenţia Avocatului Poporului care cere clarificări