Cîțu: Construirea și renovare a spitalelor, din bani din PNRR

0
821

Premierul Florin Cîțu a declarat că banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi folosiți și pentru a construi și renova zeci de spitale.

De asemenea, premierul a spus că vom avea un spital construit în 2024, aceasta fiind o premieră a ultimilor 30 de ani.

„Așa cum am promis, este foarte important pentru această guvernare să construiască spitale. Criza prin care am trecut anul trecut și încă mai trecem în această pandemie, criza din sănătate, a pus presiune pe toate sistemele de sănătate din Uniunea Europeană și a arătat foarte clar limitele din sistemele de sănătate și de aceea, e foarte important pentru noi să dezvoltăm rețeaua de spitale”, a afirmat premierul Florin Cîțu, în prezentarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Premierul a explicat că prin PNRR trei mari sectoare vor primi sume importante de bani, respectiv Transporturile, cu 6,7 miliarde de euro, Educaţia, cu 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea, cu 2,4 miliarde de euro.

Articolul precedentMarea Britanie raportează cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni ale deceselor asociate COVID-19
Articolul următorCNCAV: Peste 19.000 de persoane vaccinate cu prima doză, de la ultima raportare