Cine sunt câștigătorii Galei MLNR 2023

0
910
Radu Bălănescu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România

Câștigătorul premiului „Carol Davila” pentru Medicină din cadrul celei de-a X-a ediţii a Galei Premiilor MLNR este prof. univ. dr. Octavian Bucur(UMF București) – în prezent, cercetător la Viron Molecular Medicine Institute, Boston, MA, USA, unde lucrează la o metoda revoluționară de tratare a cancerului – pentru lucrarea ”Nanoscale imaging of clinical specimens using conventional and rapid-expension pathology”, publicată în Nature Protocols, 2020.

Evenimentul devenit tradiție a fost organizat de Marea Loja Naţională din România (MLNR), miercuri, 21 iunie, la Ateneul Român, în parteneriat cu Ministerul Culturii, în cadrul căruia șapte personalități de excepție au fost premiate pentru contribuția inovatoare în șapte domenii de activitate, printre care și medicina.

În deschiderea evenimentului, ce poate fi vizionat AICI, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu, a subliniat că evenimentul își propune “să aducă în prim plan, o dată în plus, inteligența poporului român”:

“Mă bucur să traversăm o perioadă cu un climat mult mai liniștit care poate să asigure un suport foarte important pentru dezvoltarea domeniilor mai sus amintite și de asemenea, mă bucur, fără a face politică, de a putea să spun că citind programul de guvernare existent în acest moment am văzut o preocupare intensă pentru ceea ce înseamnă educație, sănătate, cultură, domenii de activitate pe care Marea Lojă Națională din România și le-a asumat în a le sprijini în societatea civilă. Este un lucru foarte important pentru noi toți că aceste lucruri se întâmplă în aceste momente”, a transmis acesta, citat de Calea Europeană.

Personalități premiate în cadrul Galei MLNR 2023

În cadrul Galei, au mai fost acordate premii, constând într-un trofeu realizat de maestrul Alexandru Ghilduș și câte 10.000 de euro, următoarelor personalități:

  • Premiul Grigore Moisil pentru Știinte Exacte: Acad. Gabriela Marinoschi – Directorul Institutului de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române – pentru Monografia “Dual Variational Approach to Nonlinear Diffusion Equations” – Birkhauser, Springer Nature Switzerland, 2022;
  • Premiul Henri Coandă pentru Știinte Aplicate: Prof. univ. dr. Sergiu Nedevschi – de la Universitatea Tehnica din Cluj Napoca – pentru rezultatele obținute si publicate in domeniul sistemelor avansate de conducere autonoma a autovehiculelor utilizate de firmele Volkswagen si Bosch din Germania precum si in domeniul sistemelor autonome utilizate pentru asistenţă umanitară şi ajutor în caz de dezastre de firma Lockheed Martin din USA;
  • Premiul Constantin Brâncuși pentru Artă și Cultură: Nichita Danilov – pentru romanul “Omul din eprubeta” aparut la Editura Polirom in 2021
  • Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomație și Politologie: Prof.univ.dr. Dan Dungaciu – Directorul Institutului de Științe Politice și Relatii Internationale al Academiei Romane “Ion I. C. Bratianu” si Președintele Fundației Universitare a Mării Negre Mircea Malița, pentru volumul “Geopolitical Encyclopedia of the Black Sea, Cambridge: Cambridge Scholars Publishing, 2020
  • Premiul Eugeniu Carada pentru Economie: Prof. univ. dr. Tudorel Andrei, Academia de Studii Economice, Facultatea de cibernetica, statistica si informatica Economica – pentru volumul “ Comertul exterior al Romaniei cu produse agroalimentare 1990 – 2020”, Editura Academiei Romane, 2022.
  • Premiul Spiru Haret pentru Educație, Mediu, IT: Sabin Dima – CEO si fondator Humans.ai – pentru dezvoltarea primei tehnologii blockchain din lume cu model de validare biometrică și pentru crearea soluției “ION”, primul consilier guvernamental din lume bazat pe inteligență artificială.

Premiile anuale ale MLNR sunt acordate după o jurizare de specialitate realizată de academicieni, specialiști și oameni de cultură

Gala amintită este cel mai important eveniment identitar pe care Masoneria Regulară îl organizează ca deschidere către societatea civilă, printr-un parteneriat cu mediul academic și universitar iar, începând din acest an, și cu Ministerul Culturii.

Potrivit organizatorilor, premiile acordate – care poartă numele unor personalități masonice reprezentative pentru domeniul de referință autohton – în valoare de 10.000 euro fiecare, reprezintă o recunoaștere a valorii pentru șapte români care, anul anterior, au adus un aport României cu impact macro-social într-unul dintre cele șapte domenii domenii considerate vitale pentru destinul colectiv al românilor sau prin exercitarea profesiei/demnității publice au adus importante servicii ori beneficii țării.

Marea Lojă Națională din România, continuatoarea legitimă a Marii Loji a Ordinului Masonic Român, a fost întemeiată la 8 septembrie 1880, prima Lojă, fiind atestată din 1734, la Galați.

Articolul precedentPadiatria SJU Târgu Jiu beneficiază, de joi, de cinci monitoare pentru funcții vitale
Articolul următorSJU Buzău: Activitatea UPU, Chirurgie, ATI sau Pediatrie ar putea fi paralizată după demisia unor medici