Cine este cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus

0
50

Cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus este un adolescent de 16 ani care are domiciliul în Bucureşti şi a primit vaccinul, sâmbătă seară, la un centru din judeţul Prahova.

Victor Gabriel Antonescu, care în urmă cu trei zile a împlinit 16 ani, suferă de o boală cronică şi a fost imunizat cu vaccinul de la Pfizer la Centrul de vaccinare de la fostul „Liceu Ludovic Mrazek” din Ploieşti, unde părinţii săi au reuşit să găsească un loc disponibil.

„Am zis că ar fi o oportunitate foarte bună pentru mine să scap de virusul ăsta, să pot ieşi mai relaxat pe stradă şi oriunde vreau. Nu mi-a fost teamă”, a declarat, după imunizare, adolescentul.

Ad in title

Acesta îi sfătuieşte pe români să se vaccineze împotriva noului coronavirus, arătând că, din moment ce vaccinul a fost pus pe piaţă, acesta este sigur.

După ce a fost vaccinat, Victor Gabriel Antonescu a primit din partea prefectului de Prahova, Cristian Ionescu, o diplomă de apreciere „pentru curajul şi exemplul oferit” de cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva SARS-CoV-2.

„Mă bucur să particip la vaccinarea celui mai tânăr român. Îi urez multă sănătate şi îl felicit pentru acest pas important făcut pentru sănătatea lui şi a celorlalţi”, a spus prefectul.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului aproximativ 70.000 de persoane, reprezentând 10% din populaţie, a primit prima doză de vaccin împotriva noului coronavirus, iar 25.000 de persoane au primit şi rapelul.

Articolul precedentBucureștiul, în scenariul roșu: Rata de infectare a urcat la 3,19
Articolul următorȘedință extraordinară a CMBSU, pe tema măsurilor ce vor fi luate în Capitală, intrată în zona roșie