Autoritățile din China anunțau, în urmă cu un an, un prim deces de la un nou virus în Wuhan. La 12 luni de zile distanță, SARS-CoV-2 este asociat cu peste 1,94 milioane de decese înregistrate la nivel global. Împlinirea unui an de la primul deces anunţat oficial de către autorităţile chineze din cauza unui virus misterios a trecut neobservată luni la Wuhan.

La 11 ianuarie 2020, China a anunţat primul deces cauzat de un virus necunoscut pe care îl înregistrase cu două zile înainte în Wuhan, oraş cu 11 milioane de locuitori.

La Wuhan, ca şi în alte zone din China, pandemia a fost în mare măsură luată sub control în primăvara trecută, iar bilanţul de decese rămânea oficial la nivelul de 4.634 de morţi la mijlocul lunii mai.

În acest oraş din centrul ţării, primul plasat în carantină din 23 ianuarie 2020, locuitorii şi-au continuat în mod obişnuit activităţile luni dimineaţă, notează presa internațională. În oraș, navetiștii și-au croit drum liniștiți spre serviciu, iar parcurile și căile pietonale erau pline de trecători, transmite France 24.

„Wuhan este cel mai sigur oraş din China şi chiar din lume acum”, susţine Xiong Liansheng, în vârsta de 60 de ani, într-un parc unde pensionarii dansează sau îşi fac exerciţiile de dimineaţă, unii cu măşti pe faţă.

China a fost criticata pentru reacţia sa iniţială la epidemie. Medicii din Wuhan care au alertat în legătură cu existenţei virusului SARS-CoV-2 au fost acuzaţi de poliţie de răspândirea de zvonuri.

Numele primei victime cunoscute nu a fost niciodată făcută publică. Se ştie doar că este un bărbat de 61 de ani, care frecventa piaţa de animale vii din Huanan pentru a-şi face cumpărăturile.

Această piaţă, considerată ca fiind primul focar major al epidemiei, a fost închisă la 1 ianuarie 2020. Aici erau comercializate animale vii sălbatice, considerate ca transmiţători posibili ai virusului la om.

Luni, piaţa era închisă, fiind împrejmuită cu un gard lung. Guvernul chinez nu a autorizat experţi independenţi să cerceteze locul, iar o misiune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care urma să vină în China săptămâna trecută a fost nevoită să-şi amâne vizita sine die.

Mai la nord, China s-a confruntat în ultimele zile cu o revenire epidemică limitată în Hebei, provincia limitrofă Beijingului. Aproximativ 100 de contaminări au fost anunţate acolo, luni, pentru ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră la nivel naţional din iulie. Aproximativ 18 milioane de locuitori din două mari municipalităţi nu au voie să părăsească limitele municipiilor lor.

La nivel global, peste 90,7 milioane de persoane au fost depistate cu noul coronavirus, arată datele centralizate luni, 11 ianuarie 2021.  Până în prezent, în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate 1,94 milioane de decese, în timp ce mai bine de 64,87 milioane s-au vindecat.

România a ajuns la un număr total de 671.284 de cazuri confirmate de persoane infectate cu noul coronavirus, după cum arată datele celui mai recent bilanț al autorităților.  Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 598.610 pacienți au fost declarați vindecați. Un număr de 16.654 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.