China: O nouă subvariantă Omicron, descoperită în Shanghai

0
110

Un caz de COVID-19 în care este implicată o nouă subvariantă Omicron, BA.5.2.1, a fost descoperită în oraşul Shanghai, a anunţat, duminică, un oficial chinez, care a atras atenţia asupra complicaţiilor cu care se confruntă China pentru a ţine pasul cu noile mutaţii în contextul politicii „zero-COVID” a ţării, informează Reuters.

Cazul, identificat în districtul financiar Pudong la 8 iulie, a fost asociat unei persoane sosite din străinătate, a indicat Zhao Dandan, director adjunct al comisiei de sănătate a oraşului.

Shanghai, situat în estul Chinei, a încheiat la începutul lunii iunie o perioadă de lockdown de aproximativ două luni, însă a continuat să impună restricţii dure, carantinând clădiri şi complexuri imediat după apariţia unor noi potenţiale lanţuri de transmisie.

„Oraşul nostru a continuat recent să raporteze mai multe cazuri pozitive (de COVID-19) transmise la nivel local, iar riscul de răspândire a epidemiei în societate rămâne foarte ridicat”, a avertizat Zhao Dandan.

Potrivit oficialului, locuitorii din mai multe cartiere importante din Shanghai vor fi supuşi la două runde de testare pentru COVID-19 în perioada 12-14 iulie în încercarea de a aduce sub control potenţialele noi focare.

Varianta Omicron BA.5, care se află la baza unui nou val de cazuri de infectare cu COVID-19 în alte ţări, a fost descoperită pentru prima dată în China la 13 mai, la un pacient de sex masculin în vârstă de 37 de ani care zburase la Shanghai din Uganda, conform Centrului chinez pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

S-a demonstrat că varianta BA.5 prezintă o rată accelerată de transmitere şi o capacitate îmbunătăţită de evadare imunitară, a declarat în cadrul aceluiaşi briefing Yuan Zhengan, membru al grupului consultativ de experţi pentru prevenirea COVID-19 în Shanghai.

Vaccinarea este în continuare eficientă pentru prevenirea cazurilor grave de îmbolnăvire sau de deces ca urmare a infectării cu varianta BA.5, a adăugat el.

Articolul precedentMinistrul Rafila, despre cele 14 cazuri de variola maimuței, diagnosticate în România
Articolul următorSpitalul „Victor Babeș” Timișoara, despre terapia cu oxigen: O metodă de ameliorare a stărilor de hipoxie