Cele trei scenarii privind redeschiderea școlilor, aprobate. Anunțul premierului

0
330

Premierul Florin Cîţu a anunţat că înaintea şedinţei de guvern de miercuri s-a desfăşurat o reuniune a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în care au fost aprobate cele trei scenarii privind redeschiderea şcolilor începând cu data de 8 februarie.

„Astăzi, înainte de şedinţa de Guvern, a fost aprobată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care au fost aprobate cele 3 scenarii pe care le-am tot prezentat în spaţiul public. (…) Ele vor fi puse în practică printr-un ordin comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că școlile se vor redeschide pentru predarea în sistem fizic, de luni, 8 februarie.

„Nu suntem singuri în Europa, ne-am uitat să vedem ce fac alții. Putem constata că majoritatea țărilor din UE deschid școlile. Sunt foarte puține, doar trei state care nu deschid școlile. În consecință, în unanimitate am decis: Începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Ținem însă cont de situația din fiecare localitate și în fiecare școală se vor lua măsuri stricte”, a precizat președintele Klaus Iohannis.

Scenarii pentru redeschiderea școlilor

„În localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la școală, iar din liceu merg tinerii din clasa a XII-a. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala online”, a explicat președintele.

„În consecință, grădinițele și clasele I-IV funcționează fizic peste tot, mai puțin localitățile care intră în carantină. Sigur, mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se verifică dacă un copil e bolnav, la câte cazuri de îmbolnăvire într-o școală se închide – toate vor fi rapid clarificate prin ordin comun de ministru al Sănătății și Educației, care va fi pregătit azi și mâine”, a anunțat Klaus Iohannis.

Articolul precedentCîţu: Activitate suspendată temporar pentru firmele care nu respectă restricţiile în pandemia COVID-19
Articolul următorCare sunt scenariile privind redeschiderea școlilor. Hotărârea CNSU