Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat Andrei Baciu s-au aflat în data de 23 septembrie 2020 într-o vizită la Institutul Clinic Fundeni, unde au evaluat stadiul în care se află organizarea primului centru modular pentru copii cu afecțiuni grave care va funcționa în cadrul unității medicale.

Toate cele 60 de paturi de spitalizare de zi din Institutul Clinic Fundeni vor fi relocate în noile spații modulare.

”Se va trata tot ce înseamnă spitalizare de zi pediatrică. În viitor, pe proiect POIM, se intenționează să mai avem încă patru astfel de complexe de 18 containere pentru tot ce înseamnă patologie sau internare de zi, 60 de paturi sunt în Institutul Fundeni, în care să nu  mai avem legatura cu tot ce înseamnă spital. Ele vor fi în aceste complexe pavilionare pe care le avem aici, modulare, fiecare complex avand câte 18 module. Aici putem găsi tot ce înseamnă tratament, investigație, recoltare pentru testare COVID, precum și investigații tip ecografii. Copiii cu părinții vor veni aici și își vor face tratamentul, transfuziile, își vor face evaluarea post-transplant, își vor face acele investigații inclusiv testare COVID”, a declarat ministrul Sănătății la finalul vizitei.

Potrivit ministrului Nelu Tătaru, complexul de la Institutul Clinic Fundeni este realizat din sponsorizări provenite de la ARPIM, valoarea totală fiind de 150.000 de euro. Vor urma și alte investiții, dar și ”extinderea cu celelalte complexe de câte 18 containere care vor fi finanțate și prin proiecte POIM.”

Complexul este în curs de branșare la toate utilitățile, ulterior urmând să primească avizul DSP.

”Mai avem încă o săptămână în care vom obține acele avize cu privire la apă, electricitate. Apoi să dăm avizul final. Pripirea în astfel de avize pot duce ulterior un tratament sau condiții care nu sunt suficiente și legale pentru un pacient. De aceea am venit astăzi tocmai pentru a evalua stadiul în care ne aflăm și a putea pregăti și eventualele lărgiri ale acestor unități pentru spitalizarea de zi. (…) Complexul este în curs de branșare la toate utilitățile și când vom avea toate acestea vom da și avizul DSP-ului. Sunt în lucru spre avizare toate”, a mai subliniat ministrul Tătaru.

În ceea ce privește eventualele îmbunătățiri la nivel de Institut, Nelu Tătaru a declarat: ”Am avut discuții și în urmă cu două luni, discutăm în continuare și cu managementul. Noi suntem dechiși vizavi de tot ce înseamnă investiții. (…) În interior, deocamdată, am rezolvat o modificare de structură care este în curs în acest moment, mă refer la Secția de Chirurgie și Secția de Transplant Hepatic. Urmează ca reevaluările pe care le face managementul vizavi de aceste construcții să le putem pune în practică, în condițiile în care noi avem niște investiții pentru Spitalul Fundeni. (…) O să cer managementului să îmi prezinte soluțiile pe care le-au identificat în această perioadă.”