Cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din ultima lună, în Coreea de Sud

0
34

Coreea de Sud a înregistrat luni cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 de peste o lună, în special din cauza apariţiei unui focar de contaminare într-un cartier din Seul cunoscut pentru viaţa sa de noapte, informează AFP.

Numărul persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 a ajuns în prezent în această ţară la 10.909, după recenzarea a 35 de cazuri noi, potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Coreea (KCDC).

Viaţa începuse să îşi reia cursul în Coreea de Sud începând de săptămâna trecută, dar pe durata weekendului, capitala Seul, provincia vecină Gyeonggi şi oraşul din apropiere Incheon au închis cluburile şi barurile în condiţiile în care autorităţile se tem de apariţia unui al doilea val de contaminări.

Ad in title

În ultimele 12 zile, Coreea de Sud înregistrase timp de opt zile bilanţuri zilnice de sub zece cazuri noi, fiind vorba majoritar despre persoane venite din străinătate.

Autorităţile au stabilit că 86 dintre persoanele contaminate au legătură cu un nou focar de infectare având în centrul său viaţa de noapte, potrivit KCDC.

Oficialii au crezut prima dată că virusul a fost transmis de un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost testat pozitiv după ce a petrecut, la începutul lunii mai, o seară în cinci cluburi şi baruri din Itaewon, unul dintre cartierele la modă din Seul.

Cu toate acestea, KCDC au indicat că acest nou focar de contaminare poate avea multiple origini. Directorul KCDC, Jeong Eun-kyeong, a declarat în faţa reporterilor că persoanele contaminate au frecventat „diferite tipuri de cluburi” la „date diferite”.

Oficialii din domeniul sănătăţii încearcă să dea de urma a „mii de persoane” care frecventau aceste cluburi de noapte, a declarat premierul Chung Sye-kyun.

În acest context, edilii oraşului au solicitat tuturor celor care au vizitat cartierul în ultimele două săptămâni să fie monitorizaţi, a declarat la radio primarul capitalei, Park Won-soon.

Daegu, al patrulea oraş ca mărime din ţară, care în februarie a fost epicentrul epidemiei, a dispus la rândul său închiderea barurilor şi a cluburilor de noapte.

Această creştere a numărului de contaminări vine în contextul în care ţara relaxase de miercuri măsurile de distanţare socială aflate în vigoare din luna martie.

La sfârşitul lunii februarie, Coreea de Sud era cea mai afectată ţară de epidemie după China, unde aceasta a apărut. Coreea de Sud a reuşit însă să ţină sub control situaţia punând în aplicare un vast program de „urmărire, testare şi tratare” care a generat numeroase elogii în presa internaţională.

Articolul precedentNou centru de testare în masă deschis în Emiratele Arabe Unite; capacitate de 10.000 de teste zilnic
Articolul următorTribunalul a dispus scoaterea Sorinei Pintea de sub control judiciar