Ce spun studiile despre protecția împotriva COVID-19 oferită de a patra doză de vaccin

0
83

Cel de-al doilea booster (a patra doză de vaccin) împotriva COVID-19 oferă o protecţie mai ridicată decât cea provenită din inocularea cu trei doze, sugerează un nou studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Southampton, relatează dpa.

Cercetările continuă pentru a evalua nivelurile de protecţie de care beneficiază persoanele vaccinate după inoculare şi pentru a se stabili perioada de timp în care această protecţie durează.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Southampton a analizat un grup de persoane şi nivelurile de anticorpi şi de celule T ale acestora, ambele indicând nivelul de protecţie al unei persoane împotriva unui virus.

Studiul numit „CovBoost” a analizat, de asemenea, efectele secundare după o a patra doză de vaccin împotriva COVID-19.

Circa 166 de persoane au participat la studiu şi au oferit probe de sânge pentru ca oamenii de ştiinţă să poată examina concentraţiile de anticorpi din sânge.

Acestea au fost examinate la diferite momente, inclusiv la 28 de zile după administrarea celei de-a treia doze, apoi chiar înainte de administrarea celei de-a patra doze – care a avut loc, în medie, la puţin peste 200 de zile – şi apoi la 14 zile după a patra doză.

Nivelurile de anticorpi au scăzut în perioada dintre a treia doză şi cea de-a patra.

Însă, la două săptămâni după cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID nivelurile de anticorpi au crescut chiar mai mult decât cele înregistrate după a treia doză de vaccin.

Au existat chiar creşteri semnificative în comparaţie cu nivelurile înregistrate în ziua în care au primit a patra doză – participanţii au avut nivelurile de anticorpi cu 12 până la 16 ori mai mari după două săptămâni de la primirea celei de-a doua doze de booster, în comparaţie cu ziua în care au primit această doză de vaccin.

S-au observat de asemenea creşteri şi la nivel celular, conform studiului publicat în revista The Lancet Infectious Diseases.

Cercetătorii au examinat date despre persoane care au primit două doze de vaccin AstraZeneca, urmate de un booster Pfizer şi apoi fie un vaccin Pfizer, fie de jumătate de doză dintr-un vaccin Moderna pentru cel de-al doilea booster.

Ei au analizat de asemenea date despre persoane care au primit trei doze de vaccin Pfizer, urmate de o a patra doză de Pfizer sau de o jumătate de doză de Moderna.

Potrivit studiului, nu au fost înregistrate efecte secundare severe în rândul participanţilor, unii dintre ei raportând durere locală sau oboseală.

Articolul precedentMS: 812 cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore
Articolul următorStudiu: Terapie genică pentru tratarea neuropatiilor provenite de la leziunile măduvei spinării