Câţi candidaţi au participat la examenul de simulare pentru admiterea la UMF „Iuliu Hațieganu”

0
390

La cea de-a XI-a ediţie a examenului de simulare a admiterii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” au participat 1.482 de candidați.

Simularea s-a desfăşurat online, pe 16 mai, pe platforma Hypertalk Education, concursul fiind adaptat cerinţelor impuse de contextul epidemiologic actual.

“Începând din luna martie, în cadrul acestei platforme au fost susținute cursuri de pregătire pentru fiecare program de studiu. Ulterior, cadrele didactice ale universității au asigurat suportul online, răspunzând la întrebările adresate de către candidați. Cursurile au rămas la dispoziția acestora până în data de 15 mai.

Candidații au avut acces la platformă pe baza unui cont propriu, atribuit de către organizatori. A fost asigurat suportul pentru a ușura utilizarea platformei prin postarea pe site-ul universității, în secțiunea dedicată examenului de simulare, a unui ghid de utilizare a platformei”, se arată într-un comunicat al Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru pregătirea examenului de simulare, a fost adus la cunoștința candidaților un tutorial privind modalitatea de susținere a examenului de simulare, cu toți pașii de parcurs pentru a participa la examen.

La examenul de simulare, subiectele au fost elaborate în conformitate cu modelul subiectelor de admitere, respectând numărul de întrebări, precum și intervalul de timp alocat.

“Liceenii au avut ocazia să-și verifice cunoștințele, să se familiarizeze cu formatul subiectelor de admitere și să-și exerseze abilitățile de încadrare în timp. Ei au avut la dispoziţie două ore pentru a susţine proba desfăşurată după sistemul ‘grilă’ al întrebărilor cu răspunsuri multiopționale”, se arată în comunicatul UMF „Iuliu Hațieganu”.

De asemenea, pentru candidații care, la ora de începere a examenului de simulare, au avut dificultăți de logare a fost alocat un nou interval orar în care să poată susține examenul.

În momentul finalizării probei de concurs, fiecare candidat a știut nota obținută. Ulterior, au putut vizualiza grila corectă și au avut acces la un raport personal al examenului.

Totodată, pe 17 mai a fost afișată clasificarea finală a candidaților, după analiza contestațiilor. Clasificarea a fost realizată pe programe de studiu. La programul de studiu Asistență Medicală Generală au fost obținute trei note maxime. La programul de studiu Medicină și Medicină Dentară, nota maximă obținută a fost de 9,91.

„Am dorit să acordăm în continuare un sprijin real elevilor care visează la o carieră în domeniul medical şi să le oferim o modalitate de a-şi testa nivelul de pregătire, dincolo de dificultăţile impuse de condiţiile actuale. Dorinţa crescândă a tinerilor de a deveni profesionişti în sănătate ne bucură şi ne responsabilizează în acelaşi timp.“ a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

La Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” examenul de admitere în ciclul universitar de licență se va face prin metoda tradițională, în data de 26 iulie 2020, cu respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și de protecție a candidaților.

Articolul precedentCare este poziţia Chinei faţă de deschiderea unei investigaţii privind originea şi propagarea SARS-CoV-2
Articolul următorStimulentul de risc: Banii pentru luna aprilie, primiţi de peste 44.000 de angajaţi