Câți angajați din învăţământ au fost vaccinaţi anti-COVID

0
653

Până în prezent, au fost imunizate anti-COVID 126.729 de persoane care lucrează în sistemul de învăţământ, în centrele din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale au fost vaccinate 40.459 de persoane, iar în centrele aferente Ministerului Afacerilor Interne – 30.287 de persoane, a anunțat, marți, preşedintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

„Din cele peste 1.197.000 de persoane vaccinate (în a doua etapă), 75% reprezintă categoria persoanelor vulnerabile. În ceea ce priveşte persoanele care deservesc activităţi esenţiale, sunt vaccinate 309.568 de persoane, ceea ce reprezintă 25% din totalul populaţiei vaccinate în etapa a doua. Din aceste persoane, 126.729 reprezintă personalul din învăţământ. În centrele din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale au fost vaccinate, până la acest moment, 40.459 de persoane, de la debutul campaniei de vaccinare, ceea ce reprezintă 2,7% din toată populaţia vaccinată la nivel naţional. Pe categorii: pensionari şi veterani de război – 9.251 de persoane, 6.236 membri de familie, militari activi şi personal civil – 24.976 de persoane şi, de asemenea, 10.507 persoane din structuri din afara Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul de Justiţie, STS şi au fost persoane şi din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne”, a afirmat preşedintele CNCAV, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Valeriu Gheorghiță a menţionat că în centre aferente reţelei sanitare a Ministerului Afacerilor Interne au fost vaccinate anti-COVID 30.287 de persoane, reprezentând 2% din totalul persoanelor imunizate la nivel naţional.

În cadrul etapei a doua de vaccinare, care a debutat pe 15 ianuarie, au fost vaccinate 1.197.528 de persoane, dintre care peste jumătate au primit deja şi doza a doua anti-COVID-19. Este vorba despre: peste 312.510 persoane cu boli cronice, peste 405.000 persoane de peste 65 de ani, 31.115 persoane din centre rezidenţiale şi sociale, 11.402 persoane nedeplasabile, 498 persoane fără adăpost.

La acest moment sunt constituite 96 de echipe mobile, alcătuite din 363 de medici şi asistenţi medicali.

Articolul precedentZece reacții adverse de coagulare a sângelui, raportate la ANMDM. Precizările președintelui CNCAV
Articolul următorCâte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19, în ultimele 24 de ore. Datele CNCAV